Jocurile video vor creşte şi în 2010
Principalii distribuitori şi producători de jocuri estimează, pentru acest an, o creştere a pieţei de până la 18 milioane de euro. Nici majorarea TVA, nici reducerile salariale de 25% şi nici măcar concedierile nu par să afecteze vânzările de jocuri video, care vor creşte cu 10% în acest an.
Mulţi specialişti susţin, chiar dacă doar cu jumătate de gură, că jocurile video reprezintă un viciu ca fumatul sau băutura. De ce? Pentru că, oricât de sărac ar fi, românul tot mai găseşte resurse ca să-şi cumpere ultimele apariţii. Iar distribuitorii şi producătorii de jocuri îşi freacă mâinile, pentru că, în ciuda unui climat economic foarte dificil, este de aşteptat ca piaţa de profil să ajungă la 18 milioane de euro, de la 17 milioane de euro, cât a fost în 2009.
Preţul mediu, la valoarea din 2009
Totuşi, în primele şase luni din 2010 vânzările au scăzut uşor faţă de primul semestru al anului trecut. "Este o uşoară scădere faţă de 2009, însă este normal, deoarece anul acesta, în primele şase luni nu am avut lansări de titluri mari ca anul trecut", a declarat Andreea Allardin, director general Best Distribution, cel mai mare distribuitor de jocuri de la noi, cu o cotă de piaţă de aproape 70%. În ceea ce priveşte evoluţia preţului mediu al jocurilor, acesta s-a menţinut la nivelul anului trecut. Adică, 20-30 de euro, pentru jocuri de calculator, iar pentru console 40-50 de euro.
Principalii jucători din piaţa de profil susţin că majorarea cotei TVA cu cinci puncte procentuale va afecta vânzările, dar nu pentru noutăţi, ci pentru jocurile mai vechi din ofertă. Nici scăderea puterii de cumpărare, prin anunţatele disponibilizări şi reduceri salariale, nu va aduce cu sine şi o scădere a vânzărilor, susţin producătorii şi distribuitorii. „Sperăm că per total, nu, şi ne bazăm pe faptul că există în ofertă jocuri de notorietate, care sunt foarte aşteptate şi care vor compensa acest lucru", susţine Andreea Allardin, director general Best Distribution.
Reprezentanţii Best Distribution sunt extrem de optimişti în ceea ce priveşte evoluţia vânzărilor de acum încolo, pentru că vor lansa jocuri cu foarte mare priză la publicul românesc. Printre cele mai importante se numără Starcraft 2, World of Warcraft - Cataclysm, Call of Duty 7, Need for Speed şi World FIFA 11.
Reprezentanţii Ubisoft România, filiala locală a producătorului francez de jocuri video pentru PC şi console Ubisoft Entertainment, au declarat că, deşi criza s-a resimţit, numărul de jocuri vândute anul trecut s-a situat aproximativ la acelaşi nivel cu anul 2008. Adică, aproximativ 50.000 de licenţe.
Un semestru de creşteri
„Am avut un start mai lent anul trecut şi am accelerat spre sfârşitul anului cu titluri precum Avatar. Anul acesta am avut un prim trimestru impresionant, atât din punctul de vedere al vânzărilor, cât şi al ofertei de jocuri", a declarat Jacint Erdei, specialist PR.Ubisoft deţine foarte multe francize cunoscute la nivel mondial.
În 2010 au apărut câteva jocuri aparţinând acestor francize, care s-au vândut foarte bine. Printre acestea se numără Assassin's Creed II, Tom Clancy's Splinter Cell Conviction, Settlers VII.
Programul „Euro 200", bun pentru... gameri
Calculatorul de acasă nu generează avantaje în ceea ce priveşte şcoala, ci mai mult stimulează jocurile pe PC, arată „New York Times". Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii americani de la Universitatea din Chicago, după o anchetă printre familiile sărace din România care au beneficiat de un computer prin programul „Euro 200".
„Copiii (n.n. - din aceste familii) au obţinut note semnificativ mai mici la matematică, engleză şi română", declară profesorul Ofer Malamud. Rezultatele cercetării arată că singurul avantaj a fost dobândirea abilităţilor de a lucra pe computer. Copiii au declarat că folosesc computerul pentru a-şi face temele, dar le foloseau zilnic pentru jocuri.