La 29 de ani, o româncă construieşte supersonice

Anca Maria Negrea (29 de ani) este din Sighetul Marmaţiei şi se află la Torino din 1999, când a venit să viziteze Italia şi a decis să rămână.

„Am făcut şi eu aceeaşi stradă ca orice român sosit în Italia. Am lucrat ca îngrijitoare, ca menajeră, ospătar, până am decis să îmi echivalez studiile şi să mă specializez în electrotehnică”, spune Anca.

Românca a fost genul de copil care strica o jucărie nu numai pentru a vedea din ce este compusă, ci vroia să o repare pentru a şti cum funcţionează. Pentru a-şi echivala studiile făcute în România, a studiat încă doi ani la un liceu ştiinţific. Era singura fată din clasă şi materiile pe care le-a studiat aici i s-au părut foarte utile.

„În timpul studiului am avut un program foarte încărcat. Dimineaţa asamblam computere într-un magazin, după amiaza eram ospătar, iar seara mergeam la cursuri. A fost foarte obositor, dar a meritat sacrificiul”, spune Anca Maria.

După echivalarea studiilor, şi-a dat seama că femeile sunt discriminate în acest domeniu şi nu reuşea să îşi găsească un loc de muncă. Aşa că a urmat un curs de specializare în „Industrializarea procesului de producţie”. Această experienţă a adus-o la Alenia unde lucrează de trei ani de zile.

În halele fabricii de la Caselle se construieşte aripa stângă şi o parte a fuselajului din spate a avionului supersonic Eurofighter. Anca se ocupă de logistică şi de manualul de instrucţiuni a avionului militar.

Firma a realizat şi un filmuleţ de publicitate în care unul dintre persoanje a fost chiar românca. „Sunt foarte mulţumită de slujba mea. Am ocazia să fac ceea ce îmi place cel mai mult şi, după ani de sacrificii, culeg roadele”, spune Anca.

A participat ca voluntar la World Air Games

La aeroportul din Colegno a avut loc anul acesta Jocurile Mondiale Aeronautice unde a participat şi România la categoria „Experimental”, avioane istorice restaurate. Modelul de avion cu care România a câştigat locul III a fost o replică a aeroplanului Vlaicu II. Anca a participat ca şi voluntar şi a fost intermediarul între echipa de români şi autorităţile italiene.

  Vrea să obţină brevetul de zbor

Dacă tot cunoaşte foarte multe lucruri despre avioane, a decis să urmeze cursul pentru a obţine brevetul de zbor pentru avioane uşoare. Ea este căsătorită cu un italian, Fabrizio, şi ori de câte ori au ocazia, merg în vacanţă în locuri exotice.

Click aici pentru a vedea avionul proiectat de româncă

avalansa cabana capra FOTO IPJ Arges jpg
Lucianna Vagneti Lucianna Vagneti jpeg
horoscop 18 noiembrie jpg
Tinere imbracate la moda - fashion - branduri de lux - haine FOTO Shutterstock
monica belluci si deva
Robert Moscalu jpeg
Hagi, Getty jpg
calendar ortodox 2021 5 februarie sfanta mucenita agata icoana de sorin vintzeanu jpeg
image
image
image
image
image
image
avalansa cabana capra FOTO IPJ Arges jpg
calendar ortodox 2021 5 februarie sfanta mucenita agata icoana de sorin vintzeanu jpeg
fumat , alcool, jpg
FotoJet (6) jpg
salariu copy jpeg
cluj napoca 2126987 1920 jpg