Laurette: «Au trecut opt luni şi tot am cicatrice pe burtă»

Laurette: «Au trecut opt luni şi tot am cicatrice pe burtă»

Ultima actualizare:

    Laurette
Laurette

Laurette a vrut să-şi refacă repede abdomenul după sarcină, ca să poată urca pe podium.

A născut-o pe micuţa Serena Luce Maria în decembrie 2011, iar în ianuarie a apelat la cei de la clinica de înfrumuseţare Silhouette, ca să scape de vergeturi.

Din păcate, mulatra a ajuns de urgenţă la spital cu arsuri de gradul I pe abdomen. Iată că au trecut mai bine de opt luni, iar pielea ei nu s-a refăcut în totalitate.

Laurette
Laurette

„A trecut aproape un an şi eu tot am cicatrice pe burtă. Medicii mi-au zis că trebuie să fac tratament şase luni, iar eu şi acum fac tratament.

În partea stângă a abdomenului se vede destul de bine. Îmi dau cu unguent, cu cremă pentru repigmentare.

Nu cred că îmi vor trece vreodată. Sunt în proces cu cei de la salon, am doi avocaţi care se ocupă de caz.

Acum trebuie să-mi dea prospectul de la gelul cu care m-a uns pe abdomen ca să fac un test sa văd dacă sunt alergică.

Că ei aşa susţin. Şi văd că se tot dau la fund cu prospectul", a declarat Laurette, pentru Click!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cuplu istock jpg
fabrica auto jpg
image png
Design fără titlu (6) png
copil pe strada bucuresti jpg
apartament bucuresti jpg
nunta pixabay jpg
restaurant (1) jpg
image
image