Legea falimentului personal te scapă de datorii
Cum toate contractele sunt investite cu titlu executoriu, băncile pot recurge la executarea bunurilor clientului, inclusiv a locuinţei familiei, fără o hotărâre judecătorească prealabilă. Mai mult, dacă bunurile valorificate nu generează suficiente venituri, băncile pot impune popriri din salariu pe perioade nedefinite, până când îşi recuperează integral creditul.
Experienţa din ţările dezvoltate arată că aceste practice au costuri sociale importante, persoanele afectate retrăgându-se de multe ori din viaţa socială. De aceea, în multe ţări s-a creat un cadru legal pentru a ajuta persoanele supraîndatorate să se reabiliteze financiar.
Unul din avocaţii de top din Bucureşti, Gheorghe Piperea, a iniţiat un proiect de lege a insolvenţei şi falimentului personal.
Proiectul şi-a găsit susţinerea în doi parlamentari de la partide aflate în opoziţie. Senatorul Iulian Urban, de la PDL a depus în august proiectul în Senat. Săptămâna trecută şi Eugen Nicolaescu, de la PNL a depus la Camera Deputaţilor iniţiativa legislativă privind falimentul persoanelor fizice.
Conform proiectului de lege propus, cei care nu îşi mai pot plăti datoriile şi-ar putea declara insolvenţa printr-o cerere înaintată către instanţă. Soluţionarea va trebui formulată în termen de maximum 5 zile de la depunere. În acest timp se suspendă urmărirea datornicului de către creditori şi nici nu se mai pot aplica penalizări.
Datornicul va putea propune un plan privind reconsiderarea unor contracte pe care nu le mai poate onora. Dacă planul este aprobat de instanţă, acesta este opozabil tuturor creditorilor, inclusiv celor care iniţial s-au opus acestui plan.
Spre exemplu, dacă respectiva persoană are credite bancare, iar judecătorul aprobă cererea datornicului de a plăti o perioadă numai jumătate din rate, băncile trebuie să se supună acestei condiţii.
Mai multe informaţii despre bănci şi alte instituţii financiare găsiţi pe Conso.ro, un portal de informaţii financiare şi credite bancare.
Această procedură nu lasă familiile pe drumuri
În situaţia în care procedura insolvenţei este respinsă de instanţă sau dacă debitorul solicită în mod expres, se poate trece la procedura de faliment personal. Aceasta constă în lichidarea bunurilor datornicului în maximum 5 luni de la luarea acestei hotărâri.
Dacă falimentul este determinat de conjuncturi economice şi sociale defavorabile, şi nu din culpa debitorului sau de rea credinţă, atunci judecătorul poate acorda datornicului dreptul de a rămâne în locuinţă timp de 2 ani după încheierea procedurii.
Ce schimbări aduce legea
- bunurile deţinute de persoanele datorinice nu ar mai fi executate silit în mod automat, dacă persoana în cauză solicită declararea insolvenţei;
- judecătorul va stabili reeşaloanerea tuturor datoriilor pe care o persoană le are, inclusiv creditele la bănci, iar decizia va trebui respectată cu stricteţe;- datornicului dreptul de a rămâne în locuinţă timp de 2 ani, chiar dacă se execută silit bunurile datornicului.
Uniunea Europeană ajută persoanele supraîndatorate
În majoritatea statelor din UE, există un cadru legal pentru reabilitarea economică a persoanelor supraîndatorate. Procedura falimentului aplicată companiilor a fost extinsă şi la persoanele fizice.
Clienţii intră într-un program de ajustare a datoriei, în cazul în care banca nu mai are nici un bun de valorificat. De regulă, curţile de judecată stabilesc un grafic de rambursare pentru o parte a datoriei, pe o perioadă de 5-10 ani, în funcţie de legislaţia specifică fiecărei ţări.
Sumele lunare de plată sunt adaptate la posibilităţile reale ale clientului, o parte din venit fiind rezervată pentru acoperirea cheltuielilor familiale strict necesare.