Luciu, ce dansuri sexy ne pregăteşti?
Luciu face bani şi din piatră seacă! Are concerte pe bandă rulantă, multe apariţii tv, iar acum a pus mâna pe un contract foarte bănos: din toamnă, va fi printre concurenţii de la “Dansez pentru tine”.
Ediţia a 13-a a show-ului de la PRO TV va fi plină de vedete sexy!
Zsolt Csergo este mândru nevoie-mare, căci are acasă una dintre cele mai frumoase vedete din showbiz.
Frumuseţea nu este însă singura ei calitate. Mamă a patru copii, Nicoleta Luciu munceşte pe brânci, implicându-se ori de câte ori are ocazia în tot soiul de proiecte, ultimul fiind extrem de bănos.
Nicoleta Luciu s-a întors recent din Croaţia, împreună cu băiatul cel mare, Zsolt jr, şi cu sora ei, Iuliana. Soţul şi tripleţii s-au întors cu două săptămâni înaintea lor
Click! a aflat că bruneta a bătut palma cu trustul Media Pro pentru un contract de zeci de mii de euro.
Bruneta va fi una dintre concurentele celui de-al treisprezecelea sezon al show-ului "Dansez pentru tine" şi va lupta pentru un caz umanitar.
Fanii cântăreţei vor avea ocazia să o vadă pe Luciu în ipostaze incitante, căci probele nu sunt deloc uşoare.
Dansurile la bară sau în ploaie nu vor lipsi nici în acest sezon al concursului atât de iubit.
Dacă va avea nevoie de sfaturi în materie de pregătire, Nicoleta se va putea folosi de experienţa surorii sale.
Iuliana Luciu a participat la „Dansez pentru tine" în cea de-a unsperzecea ediţie a show-ului de la Pro TV.
Bruneta se plângea de dureri musculare şi se trata cu lapte cald.
Nicoleta va fi recompensată pe măsură, spun surse din culisele show-ului, mai ales că ea are un tarif ridicat şi la concerte.
Artista încasează la fiecare concert câte 2.000 de euro, iar până în toamnă are programul foarte încărcat.
Pe lângă asta, ea va participa, la sfârşitul săptămânii, la Premiile Romanian Top Hits, unde va încasa alţi 2.000 de euro.
Iar apoi, o aşteaptă ringul visurilor! Însă Luciu e pregătită pentru show!
Nu de alta, dar bruneta şi-a încărcat bateriile în vacanţa din Croaţia, unde s-a distrat alături de familie timp de două luni.
Ediţie cu vedete sexy la «Dansez pentru tine»
Frumoasele României, dar şi cei mai râvniţi bărbaţi de pe plaiurile mioritice se vor întrece în cea de-a treisprezecea ediţie a show-ului de la Pro Tv.
Antonia
Aşadar, producătorii au ales cu grijă vedetele, iar din toamnă se zvoneşte că îi vom putea urmări la tv şi pe Pavel Stratan, Antonia şi Dana Rogoz.
Dana Rogoz
Cei doi artişti au renunţat la concerte în favoarea show-ului, iar Dana, care e proaspăt căsătorită, va fi nevoită să petreacă mai puţin timp cu soţul ei.