Mario Jardel: «Poate vin să joc şi în România»
Fost elev al celor doi români, Bölöni şi Lucescu, brazilianul de 36 de ani nu a uitat cum ambii i-au influenţat cariera. Jucătorul cu şapte selecţii în naţionala cariocas şi-a mai adus aminte de Hagi, Popescu şi Marius Niculae.
Mario Jardel a rămas în memoria românilor de pe vremea în care legendarul atacant evolua alături de Hagi şi Gică Popescu la Galatasaray, sub comanda lui Mircea Lucescu.
S-a mai intersectat, apoi, cu Loţi Bölöni şi Marius Niculae la Sporting Lisabona. Peste brazilian au mai trecut 10 ani şi tot atâtea kilograme.
Oricum, asta nu l-a împiedicat să prindă un contract în Bulgaria, la Cherno More Varna. Sosit în ţara noastră pentru amicalul cu Brăneşti (2-2), Jardel a lăudat talentul românilor la fotbal.
"Îmi amintesc mereu cu plăcere de Lucescu, Bölöni, Niculae, Popescu şi, normal, de Hagi. Am câştigat trofee alături de români, voi sunteţi fraţii mei", afirmă fotbalistul care i-a dedicat şi un gol lui Marius Niculae, după ce acesta suferise o accidentare la Sporting: «Niculae e un jucător foarte bun şi un băiat de treabă. Pe vremea în care jucam amândoi la Sporting chiar i-am dedicat un gol. Mi-am scris pe sub tricoul de joc „Să fie pentru Niculae".
Jardel: "Lucescu şi Boloni erau norocoşi"
Despre Lucescu şi Bölöni, "SuperMario" afirmă că aveau cam aceleaşi metode de a antrena.
"Antrenamentele celor doi se asemănau foarte mult. Pentru mine nu aveau metode speciale de a mă motiva. Determinarea îmi venea din interior. Ca fotbalist trebuie să ştii să te motivezi singur. Sunt antrenori foarte buni, dar şi norocoşi. Bine, cel mai norocos sunt eu", afirmă jucătorul care a evoluat doar 20 de minute în amicalul cu Brăneşti, scor 2-2. "Oamenii sunt drăguţi şi de treabă la voi. Poate vin şi prin România să joc", ne-a declarat Jardel.
Exploratorul Mario Jardel: a jucat la 18 echipe
Brazilianul cu şapte selecţii şi un gol în naţionala sa nu a pierdut prea mult timpul la o echipă. Cel mai mult a stat la Vasco da Gama şi FC Porto (câte patru ani).
Ajuns la Cernomoreţ, Mario Jardel a bifat, astfel, clubul cu numărul 18 din carieră. La cei 36 de ani ai săi, sud-americanul a mai evoluat, printre altele, la Galata, Sporting Lisabona, Bolton sau Alaves.
Este „plin" de trofee, atât colective, cât şi personale. A câştigat de patru ori campionatul Portugaliei, Supercupa Europei (2000) şi a „ieşit" de cinci ori golgheterul campionatului lusitan.