Messi contra CR7. Acum şi pe prima pagină a aceleiaşi reviste!

Messi contra CR7. Acum şi pe prima pagină a aceleiaşi reviste!

Ultima actualizare:

Să-i vezi pe Cristiano Ronaldo şi pe Leo Messi împreună, pe terenul de fotbal, este ceva normal, se întâmplă de câteva ori pe an. Dar, să-i vezi pe amândoi pe coperta unei reviste, în acelaşi timp, asta nu se întâmplă la fel de des. Pare complicat, dar revista "GQ" a reuşit să împace, în acelaşi număr al revistei, pe toată lumea: atât pe fanii lui Real şi ai portughezului, cât şi pe cei ai argentinianului şi ai Barcelonei, scrie Europa Press.

Ronaldo sau Messi, chestie de gust. Aprilie va fi luna lor. E luna în care, oricum, echipele lor se vor întâlni cel puţin de două ori şi, cu şansă (sau din contră), de patru ori. Chioşcurile de presă vor umple standurile cu chipurile celor doi fotbalişti de aur, marii rivali ai unui campionat de fotbal naţional şi ai unei competiţii europene intercluburi. Acum, rivalitatea dintre cei doi este dusă mai departe, pe coperţile revistei. Revista "GQ" a găsit soluţia. Fiecare va avea rolul principal pe câte o copertă. Pe ce parte o deschizi, rămâne la alegerea ta, ca cititor. Vânzătorii de la chioşcuri vor avea, însă, bătăi de cap, pentru a decide cu ce parte a revistei la vedere vor aşeza revistele. Probabil în funcţie de afinităţi. Depinde de care parte a baricadei se află şi ai căruia dintre cei doi granzi, Real sau Barca, sunt fani.

Citeşte mai departe pe adevarul.es!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
soferita julia roberts gropi marea britanie capturi video jpg
anaf png
dorianrochowski solarium 1064815 jpg
image png
furtuna constanta Facebook Prognoze și Alerte RO 4 jpg
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image
image