Mititelu, «sponsor» la FRF cu 170.000 de euro

Mititelu, «sponsor» la FRF cu 170.000 de euro

Ultima actualizare:

Mititelu e un client fidel al comisiilor din cadrul FRF, care l-au penalizat cam de fiecare dată când a deschis gura, iar afirmaţiile sale au avut un ton acuzator.

Din martie 2007 şi până în prezent, el a contribuit cu aproape 200.000 de euro la bugetul Federaţiei, ultima ispravă costându-l 150.000 de lei şi şase luni de suspendare.

Pedeapsa a fost primită pentru declaraţiile date după meciul cu Dinamo, considerate jignitoare la adresa preşedintelui şi conducerii FRF de către Comisia de Disciplină. Mititelu a acuzat arbitrajul lui Augustus Constantin, care nu a acordat un penalty clar Ştiinţei, afirmaţiile sale vizându-l şi pe Mircea Sandu.

"S-a primit verde de la Mircea Sandu! Nu e eroare de arbitraj, ci execuţie!", a fost declaraţia care a dus la sesizarea din oficiu a comisiei.

Clubul va face recurs, însă pare puţin probabil ca pedeapsa să fie diminuată, având în vedere că e recidivist. În ultimele 36 de luni, pentru declaraţii la adresa arbitrilor, a conducerii FRF sau a altor patroni din Liga I, considerate calomnioase, finanţatorul a primit 34 de luni de suspendare şi amenzi în valoare totală de 665.800 de lei (aproape 170.000 de euro).

Ultima penalizare pare să-i fi pus însă capac lui Mititelu, care nu mai vrea să audă de FRF. "Nu mai vorbesc nimic despre ei. M-am săturat de atâtea amenzi şi suspendări", a afirmat patronul Ştiinţei, pentru care amenda de miercuri cade într-un moment greu pentru club, care duce lipsă de lichidităţi, iar situaţia din clasament e critică.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
chuttersnap qhNutmNU1pE unsplash jpg
Andrew Tate FOTO Profimedia
baza jos jpg
biserica pexels1 jpeg
simon boyXZfqpwpU unsplash jpg
avion  foto   Profimedia jpg
anda maria, tanara de 14 ani moarta la spital jpg
front 1 jpg
image
image