«16.000 de lei amenda? Mai bine mă las de condus»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

“În România au loc prea multe accidente”. Asta este explicaţia şefilor Poliţiei atunci când au cerut creşterea drastică a amenzilor şi a perioadei de suspendare a permisului de conducere. Dacă unele dintre măsurile propuse în Ordonanţa de Guvern ce va fi aprobată în curând sunt de înţeles şi chiar de apreciat, sunt şi prevederi complet aberante.

Ministerul Afacerilor Interne promovează noi modificări la Codul Rutier, cu pedepse drastice pentru şoferii care încalcă grav regulile de circulaţie sau care nu îşi plătesc amenzile.

Proiectul de lege introduce şi noi pedepse, care pot ajunge până la suspendarea carnetului pentru 4 ani şi amenzi maxime de 16.000 de lei (aproximativ 3.600 de euro).

Autorităţile nu par să ţină cont de faptul că, odată adoptată, această ordonanţă ar transforma România în ţara cu cele mai drastice amenzi de circulaţie din Europa. Le-am dat clasă şi la nemţi, austrieci, francezi şi alte naţii cu un nivel de trai mult mai ridicat ca al nostru. Şi, încă un amănunt care le scapă: poliţistul va deveni şi "stăpânul" nostru. Există riscul unor abuzuri din partea oamenilor legii, precum şi pericolul ca şpaga dată agentului rutier să devină generalizată.

7 lucruri pe care trebuie să le ştii despre noul cod rutier

Şoferii care trec pe culoarea roşie a semaforului vor fi sancţionaţi cu suspendarea permisului auto pe o perioadă de 2 ani şi o amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 16.000 de lei. Aşadar, chiar dacă nu se întâmplă nimic, doar faptul că, poate din greşeală, un şofer a trecut pe roşu, îl transformă pe acesta în pieton timp de doi ani. Să nu mai vorbim de riscul ca agentul de poliţie să "încurce" culoarea galbenă cu cea roşie, pentru a primi şpagă.

Şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă alcoolemia se află sub limita penală de 0,8, se aleg cu permisul suspendat 3 ani şi amendă între 10.000 şi 16.000 de lei, chiar dacă nu sunt implicaţi în vreun accident. Adică, dacă ai băut doar o bere şi te urci la volan, rişti ca trei ani să nu mai poţi conduce.

Suma mult prea mare a amenzii maxime, 10.000 - 16.000 de lei. Este de aproape opt ori cât salariul mediu brut pe economie. Dacă tot au vrut legiuitorii ca şoferul contravenient să fie ars la buzunar, de ce nu s-a stabilit ca amenda să fie un procent fix din venitul acestuia, ca în Elveţia, Norvegia şi alte ţări europene. Adică, un şofer cu un venit de sute de mii de euro să fie taxat drastic, iar un amărât cu câteva milioane salariul să scape cu acelaşi procent din venit.

Nu plăteşti amenda, adio permis! Şoferii care sunt amendaţi de poliţiştii care au constatat anumite abateri de la regulile rutiere, dar nu-şi plătesc amenda în termen de 30 de zile se pot alege cu permisul suspendat până când îşi achită amenda.

Şoferii care trec pe roşu şi provoacă un accident de circulaţie din care rezultă avarierea altui vehicul sau pagube materiale vor fi sancţionaţi cu suspendarea permisului pentru 3 ani şi amendă de 10.000-16.000 de lei.

Şoferii care nu respectă regulile la trecerea căii ferate vor fi sancţionaţi cu suspendarea permisului pe 3 ani şi amendă de 10.000-16.000 de lei.

Şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă alcoolemia se află sub limita penală de 0,8, se aleg cu permisul suspendat 4 ani şi amendă între 10.000 şi 16.000 de lei, dacă în urma acestei fapte are loc un accident de circulaţie.

Şoferii care conduc un autovehicul pe contrasens, pe autostradă, primesc amendă între 10.000 şi 16.000 de lei şi au permisul suspendat 3 ani.

Şoferii care depăşesc viteza regulamentară cu peste 60 km/h rămân fără permis de conducere timp de 6 luni şi vor plăti amenzi cuprinse între 1.680 de lei şi 8.000 de lei.

Permisul se va suspenda pe 4 ani dacă un şofer trece pe roşu şi produce un accident rutier în urma căruia alte persoane mor sau sunt rănite, iar instanţa sau procurorul au decis neînceperea urmăririi penale sau încetarea acesteia.

Permisul se suspendă pe 5 ani dacă un şofer este băut şi produce un accident rutier în urma căruia alte persoane mor sau sunt rănite, iar instanţa sau procurorul au decis neînceperea urmăririi penale sau încetarea acesteia.

«Pedepsele sunt exagerate»

Iordache Jean, 55 de ani, taximetrist: Amenzile şi pedepsele sunt exagerate. În plus, legea este interpretabilă. Dacă treci pe galben, poliţistul poate să spună că ai trecut pe roşu. Regulile astea sunt în dezbatere publică, dar nu se va ţine cont de părerea oamenilor.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Andrei, şofer, 28 de ani: Mi se pare absolut normal să se înăsprească legea. Cine greşeşete, să plătească. Mie nu mi-e frică de noua lege. Pentru că eu nu încalc legea.

simeon stalpnicul png

Marcel, şofer, 44 ani: Mi se par măsuri drastice. S-ar putea să se întâmple altceva: şoferii să fie din ce în ce mai tentaţi să ofere şpagă poliţiştilor. Şi, bineînţeles, poliţiştii să ia şpaga. Pe de altă parte, pentru abaterile foarte grave, ar trebui într-adevăr pedepse pe măsură.

simeon stalpnicul png

Laura, pieton, 28 de ani: Este o măsură drastică dar eu, ca pieton nu pot decât să mă bucur. Prea mulţi oameni mor din cauza unor inconştienţi care au impresia că sunt regi pe străzi şi fac ce vor ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net