17 piețe volante vor funcționa în Săptămâna Mare în sectorul 2. Unde vor fi amplasate

Ultima actualizare:

    Indiferent de restricții, Piața Obor este foarte populatăfoto: Mihai Ionescu
Indiferent de restricții, Piața Obor este foarte populatăfoto: Mihai Ionescu

Primăria sectorului 2 anunțat deschiderea a 17 piețe volante, amplasate între blocuri, măsura fiind luată în contextul în care Piaţa Obor a fost aglomerată, recent, contrar recomandărilor autorităţilor.

Potrivit Primăriei Sector 2, "în interiorul Pieţei Obor, atât în hala nouă, cât şi în cea veche, măsurile de protecţie sunt implementate şi respectate, marfa este acoperită cu folie transparentă, comercianţii poartă mănuşi şi măşti, accesul cumpărătorilor se face organizat, cu prioritate seniorii, între orele 11.00-13.00”. Cu toate acestea, azi, 11 aprilie, în Ajun de Florii, Piața Obor a fost arhiplină, cu precădere în intervalul orar 11.00-13.00, destinat persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. 

Din acest motiv, Primăria Sectorului 2 anunţă deschiderea, începând de marţi, 14 aprilie, şi până sâmbătă, 18 aprilie, a unui număr de 17 pieţe volante.

Cele 17 pieţe volante vor funcţiona începând între orele 09.00-13.00 şi sunt localizate astfel:

  • Zona Andronache-Biserica din Str. Periş
  • Intersecţia Vatra Luminoasă cu Str. Maior Coravu
  • Bd. Basarabia-intrarea în Parcul Naţional
  • Intrarea din zona restaurantului Arena
  • Şos. Colentina-McDonald’s
  • Piaţa Cernăuţi
  • Intersecţia Calea Moşilor cu Str. Mihai Eminescu,
  • Piaţa Cremeniţa
  • Intersecţia Şos. Iancului cu Şos. Mihai Bravu
  • Şos. Pantelimon, vizavi de Liceul Teoretic Lucian Blaga
  • Şos. Iancului nr. 9
  • Şos. Ştefan cel Mare-Club Sportiv Dinamo
  • Str. Maior Coravu-intrare Stadion Naţional
  • Fosta Piaţă Morarilor
  • Bd. Lacul Tei nr. 2
  • Parcul Florilor-trotuar
  • Intrare Parc Floreasca din Str. Glinka

Citește și:



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
suc merisoare vecteezy jpg
incendiu soveja foto 1 jpeg
un roman curata parcuri si spatii publice in bulgaria foto captura video instagram fixer dad  png
tiramisu1 jpeg
carusel sppania x jpg
astrolob bbc jpg
elvetia shutterstock jpg
WhatsApp Image 2026 04 26 at 15 25 04 (1) jpg
image
image