Accident cumplit la Piaţa Romană! Două persoane au murit şi zece au fost rănite
Două persoane au murit şi alte zece au fost rănite, între care şi un copil, după ce trei maşini s-au ciocnit, în Piaţa Romană din Capitală, una dintre victime în stare foarte gravă
Accidentul a avut loc în jurul orei 13.30, în rondul din Piaţa Romană, unde s-au ciocnit trei autovehicule.
În urma accidentului, două persoane, soţ şi soţie, aflate într-una dintre maşinile implicate, au decedat. Alte zece persoane, aflate în maşinile care s-au ciocnit, sunt rănite, dintre care una grav, printre victime fiind şi un copil.
Imaginile de la locul accidentului
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti a precizat că cinci dintre victime sunt conştiente. Acestea sunt transportate la trei spitale din Capitală. Copilul va ajunge la Spitalul Floreasca, două persoane la Spitalul Universitar şi alte două la Spitalul Elias.
La locul accidentului au ajuns patru ambulanţe SMURD şi o salvare de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, un echipaj de descarcerare şi o autospecială de stingere a incendiilor.
Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat, pentru Mediafax, că traficul a fost restricţionat în zona Piaţa Romană, pe sensul de mers Piaţa Universităţii - Piaţa Victoriei. Vreme de aproape două ore, traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.