Alertă în Giurgiu! Cadavrul carbonizat al unei femei a fost găsit pe un câmp. Victima a fost pusă într-o valiză

Ultima actualizare:
Dovadă că nu este o simplă incendiere este și faptul că cercetările de la fața locului sunt făcute de polițiști veniți de la București
Dovadă că nu este o simplă incendiere este și faptul că cercetările de la fața locului sunt făcute de polițiști veniți de la București

Cadavrul carbonizat al unei femei a fost găsit, vineri seară, pe un câmp de lângă DN 6, în judeţul Giurgiu, unde o persoană anunţase că are loc un incendiu. Trupul ar fi fost găsit pe fragmentele unei valize. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, la aceasta participând şi specialişti criminalişti de la Poliţia Română. Se pare că victima a fost ucisă, introdusă într-o valiză și apoi incendiată

UPDATE S-a finalizat autopsia în cazul femeii găsite arse pe un câmp, vineri seara, la Giurgiu. Potrivit unor surse citate de Antena 3, este vorba despre o tânără de 15-25 de ani şi 1,65 m. Femeia a murit din cauza şocului hemoragic, iar ea nu a fost ucisă la locul la care a fost găsită. După crimă, victima a fost pusă într-o valiză, loc în care a fost găsită dezbrăcată şi incendiată, cu mâinile legate. Până în acest moment, nu se cunoaşte identitatea victimei, nici a autorului faptei. Astfel, este teroare în satul în care a fost găsit cadavrul ars, iar criminalul este liber. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Giurgiu preluat de news.ro, vineri seara, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 4 Ghimpaţi au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o persoană, despre faptul că pe DN 6, între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor, este un incendiu, iar în urma intervenţiei, a observat cadavrul unei persoane.

Cine a descoperit cadavrul și ce spun localnicii

Surse din anchetă au lansat o ipoteză șocantă: femeia moartă ar fi fost de fapt în valiza distrusă de incendiu și că se ia în calcul ca victima să fi fost ucisă în altă parte și adusă pe câmp. Potrivit jurnalgiurgiuvean.ro, Constantin Cărăpănceanu, primarul comunei Ghimpați, pe raza căreia s-a petrecut oroarea semnalată de un șofer de TIR, a ajuns printre primii la fața locului.”Veneam de la Valea Plopilor, am văzut un TIR pe stânga, care spunea că a văzut un cadavru. Omul a sunat la 112, între timp, când am ajuns eu, a trecut și un ambulanțier ce ieșise din tură de la București, era în mașină cu un amic polițist, și ei au fost cei care au stins incendiul. Când am ajuns eu, era în proporție de aproape 90% arsă, era ghemuită…Nu părea a fi o persoană solidă, din ce am înțeles de la autorități, a fost o persoană de sex feminin”, a declarat pentru sursa citată primarul comunei Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu. 


    Dovadă că nu este o simplă incendiere este și faptul că cercetările de la fața locului sunt făcute de polițiști veniți de la București
Dovadă că nu este o simplă incendiere este și faptul că cercetările de la fața locului sunt făcute de polițiști veniți de la București

Ce au declarat polițiștii

Incendiul a avut loc pe câmp, lângă DN 6, pe sensul de mers Bucureşti-Alexandria, iar cadavrul femeii a fost găsit pe fragmentele unei valize."La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care a identificat un cadavru de sex feminin carbonizat în procent de 90 la sută", au precizat surse din poliție. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legală Giurgiu în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Cercetările sunt coordonate de experți ai Inspectoratului General al Poliției

"Din dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române, o echipă de specialişti din cadrul I.G.P.R. (Direcţia de Investigaţii Criminale şi Institutul Naţional de Criminalistică) s-a deplasat în judeţul Giurgiu, pentru a acorda sprijin de specialitate, în cadrul anchetei", a transmis Poliţia Română. Specialiştii IGPR au participat şi în noaptea de vineri spre sâmbătă la cercetarea la faţa locului, iar sâmbătă dimineaţă au fost suplimentate efectivele participante la activităţi. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citiți și

Ce crimă odioasă! Valentina trăia când i-a dat foc fostul iubit

VIDEO Oribil! Incendiul din Centrul Vechi din Bucureşti, provocat pentru a ascunde o crimă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net