Alertă în Ploiești! Cartier inundat de petrol, după ce o conductă s-a spart

Alertă în Ploiești! Cartier inundat de petrol, după ce o conductă s-a spart

S-a dat alarma în Ploiești, vineri după-amiază! Cantităţi importante de petrol s-au deversat pe sol, într-un cartier rezidenţial de la marginea orașului, după ce o conductă de transport al materialului petrolier s-a spart. Circulația în zonă a fost restricționată.

image

Echipe de intervenţie de la Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă Prahova au acționat, vineri după-amiază, în cartierul Albert, de la marginea Ploieştiului, unde o conductă care transportă petrol s-a spart, cantităţi importante deversându-se pe sol. Potrivit News.ro, care citează autoritățile locale, deversarea a afectat o suprafaţă de aproximativ 1000 de metri pătraţi. Circulația în zona bulevardului Republicii a fost restricționată, trei dintre cele patru benzi ale drumului care traversează zona fiind blocate. 

Cartierul în care s-a produs incidentul este situat la ieşire din Ploieşti către Braşov şi este un cartier de vile, centre comerciale şi restaurante care se întinde parţial în municipiul Ploieşti şi parţial în comuna Blejoi.

Știre în curs de actualizare

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!    



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Regele Charles  foto   GettyImages 2252662619 jpg
copaci cazuti bucuresti jpg
866502842 1549946170486973 8388517660414659543 n jfif
image png
copilot (1) jpg
Mici la Castelul Bran de Halloween png
Alexandra Capitanescu a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă Sursa Pro tv
diplomă jpg
image
image