Alimente cu 30% mai ieftine, pentru pensionari

Ultima actualizare:

Vestitele „Economate" ar putea apărea din nou, după ce Guvernul a spus „da" propunerii privind programul alimentelor ieftine pentru pensionari.

Proiectul, venit din partea UNPR, prevede ca, lunar, administraţiile publice locale să ofere pensionarilor produse mult mai ieftine. Preţurile ar putea fi şi cu 30% mai scăzute, deoarece alimentele vor fi cumpărate de către primării direct de la producători şi nu vor avea nici un fel de adaos comercial.

Astfel, după ce a vrut să le taie din pensii şi i-a pus să contribuie la asigurările de sănătate, Guvernul le dă posibilitatea pensionarilor să mai facă ceva economii.

Şi în 2001, Guvernul condus, pe atunci, de Adrian Năstase a avut un proiect asemănător, prin magazinele „Economat".

Atunci, cu ajutorul unui grup de producători şi distribuitori, programul le permitea pensionarilor să cumpere la un preţ mai redus câte doi litri de ulei, două pungi de zahăr, două de orez, dar şi margarină sau paste făinoase. În timp, aceste magazine au fost închise.

«Măcar de-ar fi aşa cum se laudă ei acum»

Tănăsache Neculai, 70 de ani: „Măsura pe care vor să o impună este bună, atât timp cât ar însemna ca noi, pensionarii, să putem face nişte economii. La pensia mea de 740 de lei, orice bănuţ contează. Măcar de-ar fi aşa cum se laudă ei acum şi să avem astfel de preţuri la alimente".

Petrulă Tatiana, 62 de ani: „Mai bine ne-ar mai fi dat nişte bani în plus la pensii, nu să facă lucrurile să meargă bine tot pentru ei. Aşa, dacă ne-ar fi dat bani, fiecare ar fi ştiut cum să-i împartă ca să se descurce. Am 600 de lei pensie şi nu ar fi stricat nişte bani în plus".

Petrulă Costache, 72 de ani: „Am muncit 50 de ani şi nu am nici măcar 1.000 de lei pensie. Normal că mi-ar conveni să cumpăr alimente mai ieftine, dar să fie şi calitate. Parcă văd că o să fie ce refuză alţii şi tot de unde e mai scump o să cumpărăm, mai bune".

Citeşte şi:

Preţurile alimentelor au scăzut pentru prima dată în ultimii doi ani

Fără alimente «minune» pe rafturile magazinelor

Gazul ne scumpeşte mâncarea cu 10%

Mâncăm cu 30% mai ieftin de la vecini

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Cristela și Călin Georgescu jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie tuns par shutterstock jpg
Calin Georgescu jpg
image png
calin georgescu jpg
image png
Banner tik took
Banner Georgescu Șoșoacă
Banner Lasconi Ciolacu
image
actualitate.net
image
actualitate.net