Am intrat în Săptămâna Luminată!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Săptămâna Luminată urmează imediat Duminicii Paștelui. Zilele acestea au semnificaţii speciale, dar şi denumire precise: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, scrie crestinortodox.ro. Iată semnificaţia fiecărei zi.

Cei botezaţi erau numiţi ”luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea Iadului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei, sărbătorită anul acesta pe 23 aprilie, la exact o săptămână după Duminica Paştelui.

  •  Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, Lunea Albă este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. În unele zone se merge cu obiceiul „udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.
  •  Marţea Albă. Este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.
  •  Sfânta Miercuri. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie să lucreze. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.
  •  Joia Verde. Este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. ”Joia Rea” cere un ritual al morţilor: 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel ”sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.
  •  Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
Lucrări la Palatul de Justiție din Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan
image
actualitate.net
image
actualitate.net