Amenințat cu moartea, și-a dat demisia pentru ursul împușcat

Ultima actualizare:

    Comisarul Cristian Negru și- a anunțat aseară, după ora 22.30, demisia
Comisarul Cristian Negru și- a anunțat aseară, după ora 22.30, demisia

Șeful Poliţiei Municipiului Sibiu plătește cu funcția. Comisarul Cristian Negru a primit amenințări, după ce ursul care a colindat prin Sibiu a fost omorât. Anunțul a fost făcut aseară, după ora 22.30.

A trecut o săptămână de la moartea ursului, iar scandalul nu a rămas fără urmări. Capul Poliției sibiene a anunțat aseară că-și dă demisia, după ce evenimentul a escaladat.

Acesta spune că familia sa a fost amenințată cu moartea și că i se vor răpi copiii, care vor păți la fel ca ursul.

”Am un primit telefon de amenințare”

„Mă retrag din conducerea Poliţiei Municipiului Sibiu, mă pun la dispoziţia organelor de anchetă. Fac acest lucru din două motive. Unul, pentru a exclude orice dubiu referitor la intervenţia mea în cadrul anchetei penale din poziţia pe care o deţin în prezent, iar al doilea motiv care este foarte important: iau această decizie în contextul ameninţărilor pe care le primesc în ultimele 12 ore, ameninţări la adresa familiei, la adresa soţiei şi la adresa copiilor. Am primit un telefon anonim pe telefonul de serviciu prin care mi se spunea că o să mi se răpească copiii şi că o să fie supuşi la acelaşi tratament cum am supus noi animalul. Fac aproape 18 ani de poliţie din care, cei mai mulţi, la Crimă Organizată. Şi, până acum, nu am fost ameninţat cum am fost în ultimele 12 ore”, a declarat comisarul-şef Cristian Negru.

Negru a arătat că a fost singurul care şi-a asumat comanda intervenţiei de la Sibiu.

”Eu am luat decizia de a împuşca animalul şi îmi asum, inclusiv în cadrul dosarului penal. Îmi asum responsabilitatea, nu vinovăţia. Am fost doar două-trei minute în auto cu inspectorul şef, chiar înainte de a ajunge pe strada Lungă. Ulterior, m-am întrebat de ce nu i-am pasat toată responsabilitatea. Sunt destul de matur să îmi asum. Dacă era un poliţist în măsură să ia o decizie, eu eram acela. Eu am participat de la început la intervenţie şi în continuare consider că a fost decizia corectă. Decizia a fost luată în condiţiile în care singura instituţie care a avut reacţie a fost Poliţia Română. Referitor la afirmaţia cu privire la lovirea animalului cu maşina, nu îmi aparţine”, a mai adăugat Cristian Negru, citat de news.ro.

Animalul a băgat oamenii în sperieți

Ursul a fost ucis în dimineaţa de 12 octombrie, la Sibiu, în urma unei operaţiuni de capturare a lui care a durat în jur de două ore.

În acest timp, animalul a trecut prin aproape jumătate de oraş, inclusiv prin centru.

A  urcat pe acoperişuri și a vrut să intre în magazine.

Pe camerele de supraveghere se vede cum oamenii erau speriați și alergau să se adăpostească. La intervenţie au participat zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri, medici, vânători, angajaţi ai Direcţiei Silvice, ai Direcţiei Sanitar Veterinare, dar şi reprezenţi ai altor instituţii.

Ursul brun avea aproximativ cinci-şase ani, 175 de kilograme şi 160 de centimetri lungime. Cadavrul animalului a fost incinerat la câteva ore de la ucidere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net