Cine poate primi teren gratuit de la primărie pentru casă și ce condiții trebuie să îndeplinească?
Tinerii de până la 35 de ani pot primi gratuit un teren de la primărie pentru a-și construi propria casă. Nu trebuie, însă să plătească pentru teren, ci să suporte costurile construcției și să respecte mai multe condiții. Problema este că nu toate primăriile mai au loturi disponibile, mai ales în localitățile unde terenurile sunt foarte scumpe.

Teren gratuit pentru tinerii care vor să-și construiască o casă
Să ai un teren pe care să-ți construiești casa fără să plătești pentru el poate părea greu de crezut, însă acest lucru este posibil în România. Tinerii cu vârsta de până la 35 de ani pot cere un lot de teren de la primărie, în folosință gratuită, pentru construirea unei locuințe, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Una dintre cele mai importante obligații este ca beneficiarul să înceapă construcția casei în cel mult un an de la atribuirea terenului, iar toate costurile pentru ridicarea locuinței sunt suportate din banii proprii. Terenul nu este oferit automat în proprietate, ci rămâne în folosință gratuită pe durata existenței construcției. O altă condiție este legată de faptul că beneficiarul nu trebuie să dețină sau să fi deținut o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe.
Suprafața terenului diferă în funcție de localitate. În municipii și în sectoarele Bucureștiului, loturile pot avea între 150 și 300 de metri pătrați. În orașe, suprafața poate fi cuprinsă între 250 și 400 de metri pătrați. Cele mai mari loturi pot fi acordate în comune și sate, unde suprafața este cuprinsă între 250 și 1.000 de metri pătrați. Pentru un tânăr care nu își permite să cumpere un teren, diferența poate fi importantă. În special în zonele în care prețurile proprietăților au crescut puternic, un lot primit în folosință gratuită poate reduce semnificativ costul de pornire al unui proiect de casă.
Loturi de 900 de metri pătrați lângă Cluj-Napoca, în Ilfov terenuril greu de găsit
În județul Cluj, interesul este tot mai mare, mai ales în localitățile aflate în apropierea municipiului Cluj-Napoca, unde prețurile terenurilor au crescut puternic. În comuna Vultureni, autoritățile locale pregătesc loturi pentru tinerii care vor să-și construiască o locuință. Aici, terenurile puse la dispoziție pentru acest program au suprafețe de aproximativ 900 de metri pătrați.
Pentru tinerii din Ilfov, lucrurile sunt mai complicate. Unele primării, precum cele din Brănești, Buftea sau Bragadiru, au avut reguli și proceduri pentru acordarea de terenuri, însă totul depinde de un singur lucru: dacă primăria mai are loturi disponibile. În localitățile aflate aproape de București, terenurile libere sunt tot mai puține din cauza dezvoltării imobiliare.
La Chitila, de exemplu, primăria nu mai are suficiente loturi libere care să poată fi împărțite și oferite tinerilor prin acest program. Și la Ciolpani, posibilitatea de a primi un teren depinde de suprafețele pe care le are primăria și de decizia consiliului local. Important de știut este că primăriile nu sunt obligate să cumpere terenuri special pentru acest program. Dacă nu există teren disponibil, nici cererea unui tânăr care îndeplinește toate condițiile nu poate fi soluționată.
Ce spune consultantul imobiliar
„La prima vedere, pare simplu: primești terenul și îți construiești casa. În realitate, nu este chiar așa. Sunt puține primării care mai au teren disponibil și care se implică în astfel de proiecte pentru tineri, așa cum se întâmplă în Vultureni, Cluj. În multe localități se construiește masiv, terenurile sunt tot mai puține și sunt interesați să fie vândute, nu să fie oferite gratuit.
Iar dacă primești terenul, trebuie să ai și banii pentru casă: într-un an trebuie să începi construcția, pe cheltuiala ta. Deci terenul e gratuit, dar casa te costă”, spune consultantul imobilar Doru Iliescu. Acesta adaugă: „Pentru un tânăr fără economii suficiente, această condiție poate deveni cea mai mare provocare, pentru că terenul este gratuit, însă proiectarea, autorizațiile, materialele și construcția casei trebuie plătite din fonduri proprii".


































