Scandal la Palatul Buckingham după lansarea unei cărți despre Prințesa Diana! Fratele ei face dezvăluiri controversate despre Regele Charles și familia regală
O carte despre Prinţesa Diana, lansată ieri, a provocat un adevărat scandal în Marea Britanie. „Swan Song: Diana, My Sister”, semnată de Charles Spencer (62 de ani), fratele mai mic al fostei prinţese de Wales, conţine acuzaţii şi amintiri controversate despre Regele Charles al III-lea (77 de ani), familia regală şi ultimele decenii din viaţa Dianei.

Presa britanică a publicat fragmente din volum, iar Palatul Buckingham a reacţionat neobişnuit de dur. Una dintre cele mai controversate dezvăluiri îl priveşte pe Regele Charles şi reacţia lui după moartea Dianei, în 1997.

Charles Spencer povesteşte că, atunci când acesta l-ar fi sunat după tragedie, vocea lui era „euforică”, de parcă „ar fi câştigat la loterie”. Spencer crede că moartea Dianei i-a oferit libertatea de a se căsători cu Camilla (79 de ani). În timpul unei convorbiri telefonice aprinse, Charles ar fi făcut şi o remarcă bizară despre moartea lui Lady Di: „Lumea o va uita în curând”. Discuţia ar fi avut loc în contextul controverselor legate de funeralii şi de decizia ca William (44 de ani) şi Harry (42 de ani), pe atunci în vârstă de 15, respectiv 12 ani, să meargă în urma sicriului. Spencer s-a opus ideii, considerând că băieţii nu ar fi trebuit să treacă printr-un asemenea calvar în public. Afirmaţiile au determinat Palatul Buckingham să reacţioneze. Într-un comunicat, reprezentanţii regelui au declarat că „durerea provocată de pierderea unei surori poate întuneca raţiunea, altera judecata şi influenţa amintirile într-un mod pe care ceilalţi nu îl percep, chiar şi la mulţi ani după o astfel de pierdere”.

Volumul vorbeşte şi despre perioada de dinaintea nunţii. Spencer scrie că sora sa s-ar fi gândit să anuleze căsătoria în 1980, după petrecerea organizată pentru aniversarea prinţului Andrew (66 de ani). Diana ar fi fost devastată că Charles o ignorase toată seara. După petrecere, ea s-ar fi dus la tatăl ei şi i-ar fi spus că nu se poate căsători cu un bărbat care nu o iubeşte. Tatăl ei ar fi considerat însă că era prea târziu pentru a renunţa. Spencer abordează şi problemele Dianei cu alimentaţia. Potrivit acestuia, după anunţarea logodnei, Charles i-ar fi strâns talia şi i-ar fi spus: „Ei bine, eşti cam dolofană în zona asta, dacă nu mă înşel”. Potrivit contelui, remarca i-ar fi alimentat complexele fizice. O altă afirmaţie controversată se referă la divorţ.

Charles Spencer povesteşte că Diana i-ar fi spus că vrea să divorţeze de Charles. Spencer s-a temut că publicul o va condamna pentru că „distruge visul unei căsnicii regale”. Diana i-ar fi răspuns atunci: „Dar soţul meu este îndrăgostit de valetul său”. Spencer precizează că Diana nu i-a spus cine era bărbatul şi că nici el nu a încercat să afle. Contele vorbeşte şi despre cea mai întunecată perioadă din viaţa surorii sale. El susţine că, în ultimii ani, Diana s-ar fi confruntat cu gânduri de sinucidere şi că s-ar fi dus de mai multe ori cu maşina la Beachy Head, o faleză de cretă din sudul Angliei. Potrivit contelui, dragostea pentru cei doi fii ai săi a făcut-o să nu meargă mai departe cu aceste gânduri.



































