Românii care merg în Bulgaria, avertizați de MAE. Ce restricții intră în vigoare pe șosele

Românii care merg în Bulgaria, avertizați de MAE. Ce restricții intră în vigoare pe șosele

Românii care se află în Bulgaria, tranzitează țara sau intenționează să călătorească acolo în perioada următoare sunt avertizați de Ministerul Afacerilor Externe. Autoritățile bulgare au anunțat restricții trafic pentru vehiculele de mare tonaj, în contextul minivacanței prilejuite de Ziua Reunificării, sărbătorită pe 6 septembrie.

Bulgaria
Bulgaria Foto: Shutterstock

Măsurile vizează camioanele cu masa mai mare de 12 tone și au fost introduse pentru reducerea riscului de formare a ambuteiajelor pe unele dintre cele mai circulate drumuri.

Când vor fi restricționate camioanele

Potrivit informațiilor transmise de MAE, restricțiile se aplică pe autostrăzile „Trakia”, „Hemus” și „Struma”, precum și pe drumul I-1 din districtul Blagoevgrad.

Programul anunțat este următorul:

  • vineri, 4 septembrie, între 15:00 și 20:00 – restricțiile se aplică pe sensul de ieșire din Sofia;
  • sâmbătă, 5 septembrie, între 09:00 și 14:00 – sunt vizate camioanele care pleacă din Sofia;
  • luni, 7 septembrie, între 12:00 și 20:00 – restricțiile se aplică pe sensul către Sofia.

În perioadele menționate, vehiculele de mare tonaj care circulă în sensul opus celui restricționat pot continua deplasarea.

Ce porțiuni de drum sunt vizate

Pe autostrada „Hemus”, măsura se aplică pe tronsonul dintre Sofia și conexiunea rutieră cu sensul giratoriu și drumul I-4.

Restricții sunt instituite și pe autostrada „Struma” și pe drumul I-1, în zona dintre Simitli și Kresna.

Autoritățile bulgare au stabilit, de asemenea, un regim special de circulație pe drumul I-1 în zona Simitli, pe direcția către Bansko și stațiunile turistice.

În zilele de 4 și 5 septembrie, traficul va fi organizat pe două benzi către Kulata și pe o singură bandă în direcția Sofia. Pe 7 septembrie, situația se inversează: două benzi vor fi disponibile către Sofia și una către Kulata.

Cine este exceptat de la restricții

Nu toate vehiculele de mare tonaj sunt afectate de măsurile anunțate. Printre excepții se numără autobuzele de transport public și anumite vehicule care efectuează transporturi speciale.

Sunt exceptate vehiculele care transportă:

  • mărfuri periculoase, în regim ADR;
  • animale vii;
  • produse perisabile;
  • produse care trebuie transportate în condiții de temperatură controlată;
  • carcase.

Pe autostrada „Trakia”, transportul public de persoane nu intră sub incidența restricțiilor. De asemenea, pe sensul către Sofia, transporturile de mărfuri periculoase dintre intersecțiile Ihtiman și Vakarel nu vor fi restricționate.

Recomandările pentru șoferi

MAE le recomandă tuturor șoferilor să își organizeze din timp traseul și să țină cont de eventualele modificări ale condițiilor de trafic. Respectarea limitelor de viteză și a regulilor de circulație este esențială, iar depășirile riscante trebuie evitate.

Șoferii sunt sfătuiți să nu folosească banda de urgență în mod nejustificat, deoarece aceasta trebuie să rămână liberă pentru intervenția vehiculelor cu regim special.

Pentru verificarea situației din trafic, Agenția bulgară „Infrastructura Rutieră” pune la dispoziție o hartă interactivă care permite monitorizarea fluxului de vehicule pe diferite sectoare de drum.

Informații despre starea șoselelor pot fi obținute prin aplicația gratuită LIMA, pe site-ul Agenției „Infrastructura Rutieră” sau la numărul 0035970013020, disponibil permanent.

Pentru Bulgaria, informații privind vinieta electronică și sistemul e-TOLL pot fi consultate pe platforma oficială de taxare, iar situația traficului în punctele de trecere a frontierei poate fi verificată prin intermediul autorităților bulgare.

Unde pot cere ajutor românii

În cazul în care au nevoie de MAE și de asistență consulară, cetățenii români pot contacta Ambasada României la Sofia la numerele +35929712858 și +35929733510. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, unde sunt preluate permanent.

Pentru situații dificile, speciale sau urgente, este disponibil și numărul de urgență al Ambasadei României în Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă, de asemenea, consultarea informațiilor oficiale înainte de plecare și utilizarea aplicației „Călătorește informat”, destinată românilor care se deplasează în străinătate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
front 1 jpg
hotel neko saturn jpg
usa dormitor istock jpg
elicopter rusia jpg
primar amendat olt jpg
hacker profimedia jpg
baza jos jpg
baza stanga 1 jpg
image
image