Arșiță și ploi de vară, marți și miercuri

Arșiță și ploi de vară, marți și miercuri

Ultima actualizare:

Luni (1 august), a fost cea mai călduroasă zi din acest an: 38 de grade la umbră, în Lunca Dunării, iar la București și în alte șapte localități termometrele au indicat 37 de grade la umbră.

Și marți (2 august) va fi o zi călduroasă, dar valorile nu vor mai urca peste 35 de grade decât în Lunca Dunării, pentru că vremea este instabilă în aceste zile. Un val de aer rece venit din vestul c­ontinentului aduce ploi scurte, de vară, dar însoțite de rafale de vânt, ­fulgere și grindină. Chiar de luni, meteorologii ANM au fost nevoiți să emită ”cod portocaliu” de vijelii în cinci județe din vestul, nordul și centrul țării. Furtuni se vor semnala marți și miercuri în ­majoritatea județelor, cu excepția celor din sud, unde este ”cod galben” de caniculă. Așadar, în Muntenia, Lunca Dunării și Dobrogea, ­temperaturile vor urca, marți și în zilele următoare, până la 35 de grade și doar izolat la 37 de grade.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
image
image