Aşa arată weekendul românilor în pandemie! Mii de turişti au luat cu asalt muntele şi marea

Ultima actualizare:
Cu atâția turiști pe metru pătrat, coronavirusul ar ajunge chiar și pe vârf de munte
Cu atâția turiști pe metru pătrat, coronavirusul ar ajunge chiar și pe vârf de munte

Imagini şocante, pe cel mai înalt vârf din România. Au urcat la peste 2.500 de metri, pe Vârful Moldoveanu (2.544 metri), pentru a respira aer de munte, pentru a admira privelişti de vis şi pentru a fi cât mai singuri. Dar de unde! Au mers cot la cot cu sute de turişti, au respirat parfumuri fel de fel sau mirosuri de merinde luate la ghiozdan.

Cei care au ajuns sâmbătă pe ”acoperişul României” au fost mai atenţi la cărăruia aglomerată decât la peisaje. Sute de turişti, iubitori ai muntelui, au luat cu asalt weekendul acesta Vârful Moldoveanu. Deşi ai crede că nu există nici un risc de contaminare în aer liber, imaginile cu aglomeraţia din vârf te-ar putea contrazice. Cărarea îngustă a ultimei porţiuni de traseu s-a transformat într-un adevărat furnicar de oameni care staţionau sau treceau unul pe lângă altul, umăr la umăr. Imaginile cu sutele de turişti au fost publicate pe reţelele sociale de Dan Izvoreanu, montaniard cu experienţă.

Cu atâția turiști pe metru pătrat, coronavirusul ar ajunge chiar și pe vârf de munte
Cu atâția turiști pe metru pătrat, coronavirusul ar ajunge chiar și pe vârf de munte

„Blocaj în trafic”, spune autorul pozelor în care se vede cum oamenii stau efectiv la coadă pentru a ajunge în vârf şi a admira priveliştea. Acesta estimează că, pe parcursul zilei de sâmbătă, circa 1.000 de oameni au făcut traseul spre Vârful Moldoveanu.


    Cu atâția turiști pe metru pătrat, coronavirusul ar ajunge chiar și pe vârf de munteFoto: Dan Izvoreanu
Cu atâția turiști pe metru pătrat, coronavirusul ar ajunge chiar și pe vârf de munteFoto: Dan Izvoreanu

Staţiunile turistice de pe Valea Prahovei, dar şi din zona Bran-Moeciu au fost din nou pline de turişti care au ales să petreacă sfârşitul de săptămână la munte. Baza celor mai circulate trasee montante au fost transformate într-o imensă parcare. Aşa se explică de ce la drumul de întoarcere, atât pe DN1, dar şi pe drumul judeţean care leagă Râşnov de Predeal s-a circulat duminică la prânz bară la bară.

Mulți aleg să ”dea o fugă” în weekend pentru un bronz și o baie în Marea Neagră și uită de regulile de distanțare
Mulți aleg să ”dea o fugă” în weekend pentru un bronz și o baie în Marea Neagră și uită de regulile de distanțare

Şi dinspre Litoral, Autostrada Soarelui a fost plină duminică seară. Turiştii aleg să ”dea o fugă” în weekenduri pentru un bronz şi o baie zdravănă. Dar pentru mulţi Litoralul românesc a lăsat un gust amar. Iată ce povesteşte Gabriel Moldovan, citat de adeavrul.ro: „A fost din 7 până în 16 august la Mamaia, adică am făcut greşeala să mă duc acolo. Sincer, nu i-aş recomanda un astfel de concediu nimănui. Gălăgie, grobianism, servicii sub orice critică. Cred că în cele 10 zile am fost obligat să ascult toate manelele apărute de la început şi până azi. Mizerie pe plaje, coji de seminţe, coceni de porumb şi oameni care se bagă practic în tine. N-au auzit de distanţarea socială, iar de spaţiul intim nici atât. Nesimţire cât casa, dar nu e de mirare. Pe plajă, bişniţarii tuciurii cu cefele late se băgau în tine şi aproape că se urcau pe şezlongul tău!”. Concluzia sa este una singură. „Cât trăiesc nu voi mai face greşeala să mă duc în concediu la noi pe Litoral. Pentru ce să mă duc? Ca să ascult manele de dimineaţa până seara împotriva voinţei mele şi să plătesc de 3 ori mai mult decât într-o staţiune decentă din Croaţia? M-am întos acasă mai obosit decât eram atunci când plecasem în concediu”, a încheiat Gabriel Moldovan. Într-adevăr, fie că mergi în Mamaia, Năvodari, Costineşti sau Eforie, plajele sunt la fel de aglomerate în weekend, fără pic de distanţare şi siguranţă.

Cascada Şipot din Buzău, atracţie pentru turişti

În ”alergătura” după un loc secret unde să-şi petreacă weekendul în linişte şi singurătate, iată că românii ajung să descopere locuri superbe. Zona de munte a judeţului Buzău are, pe lângă lacurile deja ştiute, câteva cascade care impresionează nu atât prin dimensiuni, cât prin frumuseţea lor şi a peisajului din jur. Cascada La Şipot a devenit în ultimul timp o atracţie pentru turiştii care caută odihnă, relaxare şi meditaţie. Cândva un loc tainic al localnicilor, cascada La Şipot atrage din ce în ce mai mulţi turişti. ”Este una dintre cele mai frumoase zone. Chiar recomand tuturor să vină aici. De aici se pot face multe drumeţii, avem lacul vulturilor mai sus”, spune Andrei Stoica, localnic din Chiojdu, pentru adevarul.ro. Deasupra căderii de apă, a fost amenajat chiar şi un complex turistic. Până aici sunt 135 de kilometri din Capitală, de la Ploieşti sunt 50 de kilometri, prin Vălenii de Munte, iar din Buzău, 70 de kilometri. 

Mănăstirea Cozia din Vâlcea vizitată în continuare de sute de pelerini

Două mănăstiri seculare din Vâlcea au fost închise din cauza COVID-19 la începutul lunii august. Iată că acum şi-au redeschis porţile! Este vorba despre Mănăstirea Cozia şi Mănăstirea Stânişoara, ambele din Călimăneşti - Vâlcea. Prima se află la ieşire din staţiunea balneară, spre Sibiu, iar cealaltă în Parcul Naţional Cozia. Ambele au fost închise timp de două săptămâni după ce au fost diagnosticaţi călugări contaminaţi cu noul coronavirus. Stareţul de la Mănăstirea Stânişoara, părintele Laurenţiu Popa a murit din cauza COVID - 19, la o zi după părintele Spiridon. Acum, după redeschiderea lăcaşelor de cult, numărul de vizitatori e la fel sau poate chiar mai mare, iar oamenii au început să fie mai prevăzători când merg în pelerinaj şi să poarte măşti de protecţie. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net