Atenție la gripă! Au fost confirmate 13 cazuri

Ultima actualizare:

    Gripa este o boală foarte contagioasă
Gripa este o boală foarte contagioasă

De la o săptămână la alta se înmulțesc cazurile de gripă și cele de viroze, mai ales că vremea este prielnică pentru dezvoltarea virusurilor. Click! vă spune ce e de făcut dacă v-ați îmbolnăvit și cum vă puteți feri de boli.

Specialiștii Centrului Național pentru Boli Transmisibile anunță că, până în prezent, în acest sezon, au fost confirmate 13 cazuri de gripă din cele 30 semnalate de medici. De asemenea, în doar o săptămână, au fost înregistrate, la nivel național, peste 60.500 de cazuri de viroze. Și asta în condițiile în care copiii sunt în vacanță. Imaginați-vă ce va fi după 15 ianuarie, când vor începe școala!

Click! vă spune care sunt diferențele dintre gripă și viroză și ce pași trebuie să urmați dacă vă îmbolnăviți.

Ce este gripa?

Gripa face parte dintr-o categorie mai mare de boli virale respiratorii. Astfel, există o serie de virusuri care circulă în aceeași perioadă a anului, dau simptomatologie asemănătoare gripei, dar se deosebesc de aceasta prin evoluția mai ușoară.

Puteți recunoaște o viroză respiratorie datorată altor tipuri de virusuri decât virusurile gripale după debutul mai lent al bolii (începe ușor, cu usturimi în gât, nas înfundat, dureri de cap) cât și după evoluția mai ușoară a bolii.

Gripa se transmite ușor de la om la om din cauza condițiilor favorizante cum ar fi aglomerările urbane, colectivitățile de copii și adolescenți.

Gripa este o boală acută, infecţioasă, foarte contagioasă, produsă de virusul gripal. Se manifestă prin simptome respiratorii şi fenomene toxice generale, putând evolua uneori spre forme grave.

Sezonul rece favorizează îmbolnăvirile şi epidemiile de gripă (iarna, începutul primăverii), dar boala poate să apară şi în alte anotimpuri.

Cum se transmite?

Se transmite pe cale aeriană, de la omul bolnav la omul sănătos:

# Direct prin tuse sau strănut;

# Indirect prin obiecte proaspăt contaminate (batistă, prosop, veselă, etc.)

Contagiozitatea este mare, dar de scurtă durată ( 2 – 4 zile de la debutul bolii).

Cum se manifestă?

Boala debutează brusc, la 1 - 2 zile de la contactul cu omul bolnav.

Care sunt simptomele?

# Febră 39 – 40 grade Celsius;

# Frisoane;

# Cefalee (dureri de cap);

# Dureri musculare;

# Astenie fizică (slăbiciune);

# Congestionarea faringelui (roşu în gât);

# Răguşală până la afonie (pierderea vocii);

# Tuse frecventă, uscată, obositoare;

# Inapetenţă (lipsa poftei de mâncare);

# Greţuri. Vărsături;

Cum se tratează?

Formele comune se tratează la domiciliu, cu repaus la pat, antitermice (paracetamol). Nu se ia acid acetil salicilic (aspirină), aceasta poate favoriza apariţia sindromului Reye.

# Consultaţi medicul de familie!

# Gripa severă şi cea complicată se tratează în spital: susţinerea funcţiilor vitale (respiratorie şi cardio – vasculară), antibiotice în caz de suprainfecţii bacteriene

Simptomele răcelii și guturaiului

Celelalte viroze cu componentă respiratorie au ca aspect clinic marcant: nasul înfundat, secreții apoase la nivelul nasului, tuse seacă iritativă, fără să asocieze dureri musculare și de articulații, iar febra este inconstantă. Răceala sau guturaiul – cum sunt cunoscute aceste viroze – au caracteristici comune: nasul înfundat și scurgeri din nas. Aceste viroze generează complicații în special la copilul mic, date de otite.

Așa te ferești de viroze și de gripă

# Pastrarea unei igiene corporale riguroase cu spalarea mainilor tot timpul, mai ales dupa suflarea nasului si venirea in contact cu persoane bolnave

# Evitarea, pe cât posibil, a aglomerărilor umane și a a contactului cu persoanele bolnave;

# Evitarea automedicației și prezentarea la medicul de familie în cazul apariției unor simptome de gripă,  răceală sau infecții respiratorii superioare;

# Omul bolnav se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic (luminoasă, aerisită, suficient de încălzită 24 – 26 grade Celsius);

# Persoanele bolnave vor folosi batiste igienice personale în caz de tuse sau strănut;

# Aerisirea încăperilor sau a birourilor cu menținerea unei temperaturi de 18-20 grade C;

# Menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate;

# Evitarea vizitării bolnavilor sau suspecţilor de gripă;

Vaccinarea antigripală, cea mai eficientă metodă de prevenire

Vaccinul antigripal te protejează numai față de virusurile gripale circulante în sezonul respectiv, cuprinse în vaccin, și nu față de toate tipurile de virusuri care dau simpotomatologie asemănătoare gripei, dar au evoluție mai ușoară. Vaccinarea este recomandată tuturor persoanelor începând cu vârsta de 1 an.

Aceasta trebuie să fie efectuată în stare bună de sănătate, singura contraindicație la vaccinare fiind alergia la proteine de ou.

Vaccinul antigripal este contraindicat persoanelor cu manifestări alergice severe la ouă. În cazul pacienților cu boli febrile sau orice infecții acute, administrarea vaccinului trebuie amânată până la vindecarea acestora.

Ce reacții adverse pot apărea

Vaccinarea poate determina apariția, la 6-12 ore, a unor reacții secundare locale (la 30%-50% dintre vaccinați): durere, roșeață, întărirea zonei respectivă, vânătaie, care dispar spontan. Totodată, pot apărea reacții generale (la 1%), precum febră sub 39 de grade Celsius, de scurtă durată, care se remite cu antitermice, dureri de cap, astenie. Foarte rar pot apărea reacții alergice severe, precum urticaria, rinita, șocul anafilactic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net