Azi ne răsfățăm la soare, apoi vin geruri polare

Ultima actualizare:

Nu este de glumă! Un val de aer polar deosebit de rece coboară spre ţara noastră. Scoateţi mânuşile, fularele şi ghetele îmblănite! Frigul atinge România în această seară, apoi va acoperi toată ţara, cel puţin până în 3 ianuarie.

Românii s-au plâns că este prea cald şi au postat fotografii cu ghioceii care au răsărit în grădini, de parcă ar fi primăvară. Iată că vremea se răceşte brusc, iar temperaturile coboară în picaj, cu până la 25 de grade diferenţă faţă de ieri.

Ieri, au fost temperaturi de primăvară, atingându-se chiar şi 20 de grade
Ieri, au fost temperaturi de primăvară, atingându-se chiar şi 20 de grade

Valul de frig intră azi, pe seară, direct din Siberia, prin nordul Moldovei, iar de mâine va cuprinde toate regiunile. Frigul se va instala tot mai accentuat, de la o oră la alta. Dacă ieri au fost 21 de grade la Râmnicu Vâlcea şi ne plângeam că este prea cald, de mâine vom tremura de frig.

Meteorologii francezi, de la meteociel.fr, au realizat o simulare a parcursului acestui ciclon polar. Potrivit acestora, curentul de aer rece coboară cu temperaturi sub minus 30 de grade, străbate Rusia şi Ucraina, iar la noi ajunge în această seară. De la valori de 20 de grade la prânz, cât au fost ieri în sudul ţării, vor ajunge la minus 4, minus 6 grade. Tot la prânz! De pildă, la Botoşani, ieri au fost 16 grade, iar mâine va fi minus 1 grad la prânz, de Revelion vor fi minus 4 grade la prânz, iar în 2 ianuarie sunt prognozate minus 6 grade. În Capitală, la orele prânzului, azi sunt prognozate 6 grade, în noaptea de Revelion minus 11 grade, în prima zi a anului minus 2 grade. În timpul nopţilor va fi ger cumplit, până la minus 16 grade în centrul ţării.

Timp de o săptămână, precipitaţiile vor fi slabe, în special în nordul şi centrul ţării, poate vor cădea câteva picături şi în Capitală. Din cauza frigului, vor fi condiţii de polei.

«Variaţiile de temperatură, periculoase pentru cardiaci»

Prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog
Prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog

Medicii atrag atenţia că schimbarea bruscă a vremii, dar şi variaţiile de presiune atmosferică i-ar putea afecta serios pe cardiaci şi pe astmatici. Bolnavii cronici, îndeosebi cardiacii, astmaticii şi cei care suferă de reumatism, trebuie să fie foarte precauţi în aceste zile, în care variaţiile de presiune atmosferică sunt mari. „În cazul cardiacilor ar putea apărea durerile în piept, senzaţia de lipsă de aer, creşterea tensiunii arteriale sau palpitaţiile. Dacă aceste simptome persistă, trebuie să se prezinte la medic. Eu le recomand ca, în aceste zile, să evite să iasă din casă şi să urmeze cu sfinţenie tratamentul cronic”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog. De suferit ar putea avea şi reumaticii, deoarece durerile se amplifică în zilele friguroase. De asemenea, starea de sănătate a persoanelor în vârstă care suferă de astm se poate înrăutăţi din cauza scăderii presiunii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net