Băsescu: "N-aş vrea ca ministrul Culturii să fie urmărit de poveştile cu copiii bipezi"

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu, preşedintele RomânieiFoto: David Muntean
Traian Băsescu, preşedintele RomânieiFoto: David Muntean

Președintele Traian Băsescu a explicat, vineri, de ce consideră nepotrivită nominalizarea Rozaliei Biro la Ministerul Culturii. Şeful statului a explicat că nu ar vrea ca ministrul Culturii din România să fie urmărit de poveștile cu copiii bipezi, care arată neînțelegerea deplină a limbii române.

"De la dânsa (Rozalia Biro - n.r.) am aflat şi a aflat toată România că nu are niciun biped în familie şi, de asemenea, am aflat tot de la dânsa zilele acestea că în România se nasc tot mai puţini bipezi. Cred că avem o problemă complicată, de neînţelegere perfectă a limbii române pentru un membru al Guvernului", a declarat, râzând, preşedintele Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

"Ministerul Culturii nu este un minister care să aibă foarte mulţi bani. Dar este un minister care lucrează cu intelectualitatea din România, cu creatorii din România. Iar cultura românească este, zic eu, în proporţie de circa 90% o cultură de limbă română", a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că a apreciat miniştri ai UDMR precum Marko Bela sau Kelemen Hunor, ezitarea sa neavând de-a face cu faptul că Biro "provine din minoritatea maghiară".

"N-aş vrea ca ministrul Culturii din România să fie urmărit de poveştile cu copii bipezi din familie sau de pe întinsul patriei, care arată o neînţelegere deplină a limbii române", a precizat Traian Băsescu, adăugând că Ministerul Culturii i se pare "unul din cele mai sensibile ministere", cu "o puternică şi stabilă componentă de reprezentare a culturii româneşti".

Rozalia Biro are 49 de ani şi este propunerea lui Victor Ponta pentru Ministerul Culturii
Rozalia Biro are 49 de ani şi este propunerea lui Victor Ponta pentru Ministerul Culturii

El şi-a exprimat speranţa că premierul Victor Ponta va discuta cu UDMR pentru că partidul are foarte mulţi oameni de cultură care "i-ar putea reprezenta cu cinste pe această funcţie".

Băsescu a mai spus că nu ar fi avut "nicio ezitare" dacă Rozalia Biro ar fi fost nominalizată la Transporturi, deoarece este economist şi are experienţă în administraţia locală.

"La Cultură însă am ezitări. Îmi închipui dialogul lui Pleşu cu această doamnă sau al lui Liiceanu. Sau al unui sculptor care vrea să facă o statuie ecvestră: e biped sau patruped calul", a declarat Băsescu.

Senatorul UDMR Rozalia Biro, președintele CRU al Uniunii, este propunerea premierului Victor Ponta pentru funcțiile de vicepremier și ministru al Culturii în locul lui Kelemen Hunor, care a anunțat că demisionează din Guvern.

Farsă la radio

În 2010, cunoașterea deficitară a limbii române a transformat-o pe Rozalia Biro în victima unei farse radiofonice.

Sunată în timpul unei emisiuni radio de către un realizator care s-a recomandat a fi jurnalist la un post de televiziune ce intenţionează să facă o emisiune în Oradea "despre copiii bipezi", Biro, care răspundea de problemele sociale ale municipalităţii, a confundat bipezii cu cerşetorii şi a acceptat să participe la emisiune.

Ea l-a asigurat însă pe realizator că "majoritatea copiilor bipezi din Oradea provin din alte localităţi" şi că pe străzile din municipiu abia dacă pot fi găsiţi "câţiva", pentru că Poliţia Comunitară i-a ridicat pe aproape toţi ceilalţi. Mai mult, Rozalia Biro, mamă a doi copii, a spus că nu are "niciun biped în familie".

Victor Ponta îl mai are de suportat pe Traian Băsescu doar câteva luni în calitate de preşedinte
Victor Ponta îl mai are de suportat pe Traian Băsescu doar câteva luni în calitate de preşedinte

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net