Biserica Română, despre scandalul buletinelor electronice: „Oamenii au temeri excesive și nejustificate”

Ultima actualizare:
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, îndeamnă credincioșii la luciditate și discernământ
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, îndeamnă credincioșii la luciditate și discernământ

Scandalul buletinelor electronice ia amploare, motiv pentru care Biserica Română vine cu câteva precizări menite să pună capăt acestei isterii. Iată ce a declarat pentru Click! Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, dar și ce îi sfătuiește pe credincioși.

Cartea electronică de identitate, pe care o vom primi în vara anului viitor, a iscat discuții aprinse în cadrul dezbaterii publice organizate de Ministerul de Interne. Foarte mulți dintre participanți au contestat cipul care se regăsește în noul document și care ar face referire, în opinia unora, la Diavol, Apocalipsă și sfârșitul lumii. Iată care este poziția oficială a Bisericii Române cu privire la noile buletine și motivele care au dus la declanșarea unei astfel de isterii.

Scandalul buletinelor electronice: „Ni se pune în pericol însăși Mântuirea”

Documentul electronic îi sperie teribil pe unii dintre români, mai exact pe cei mai săraci cu duhul și cu mare frică de Dumnezeu, deși această asociere a buletinului cu Divinitatea este absolut ridicolă și absurdă. Oamenii cred că, odată cu implementarea noului sistem, va veni Apocalipsa. Nu se știe exact când și sub ce formă, dar clar vom dispărea cu toții de pe fața pământului. Mai mult, unii sunt de părere că numărul 666, care ar fi imprimat în fața numelui posesorului, l-ar condamna pe acesta la focul veșnic al Iadului. Se pomenește despre Antichrist, despre sfârșitul existenței umane, despre diavol și îngeri căzuți. Alte persoane stau cu teama ca nu cumva, odată ce intră în posesia buletinului, să nu fie urmărite de autorități. Ei sunt de părere că statul roman nu are nimic mai bun de făcut decât să-i spioneze și să-i subjude ca pe niște sclavi.

Discuțiile care au avut loc în timpul dezbaterii au durat nu mai puțin de opt ore, deși, în mod normal, trebuiau să țină cel mult 60 de minute. Iată câteva frânturi din timpul dezbaterii, așa cum au fost înregistrate și prezentate de digi24.ro.

Avocat, participant: „Să ni se spune dacă noua carte în cipul ei sau în suportul de stocare conține și o mică antenă GPS care poate fi localizată oriunde!”

Cătălin Giulescu, director Evidența Populației: „Aveți telefon? Aveți acolo un astfel de dispozitiv. Cipul trebuie conectat la o sursă de energie, cipul pe care urmează să îl introducem nu are, cartea de identitate nu este prevăzută cu baterie”.

Lucreția Plăcintă, participant: „Actuala lege ne propune  să  alegem între două rele, două tipuri de închisori. Primul se referă la varianta electronică, pentru că întruchipează visul tuturor dictatorilor de a deține control total asupra supușilor.Pe plan religios ni se pune în pericol însăși mântuirea, pentru că numele de botez e asociat cu numărul al cărui semn este 666”.

Cătălin Giulescu, director Evidența Populației: „Dvs aveți opțiunea unui document de identititate simplu”.


    Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, îndeamnă credincioșii la luciditate și discernământ
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, îndeamnă credincioșii la luciditate și discernământ

Biserica Română și scandalul buletinelor electronice: „Problema nu e de natură teologică”

”Anumite reactii referitoare la noile cărți de identitate anunțate de MAI sunt provocate, probabil, de neînțelegerea deplină a conținutului acestui proiect (explicat deja de autorități), dar și de temeri excesive și nejustificate din punct de vedere teologic”, a declarant pentru Click! Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. „Problema cărții de identitate nu este una de natură teologică, ci administrativă. Este vorba despre identitatea noastră de tip cetățenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. Așa cum au anunțat autoritățilek, se va crea și posibilitatea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetățenii care nu vor carte de identiate cu cip. Există, așadar, posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic. Păstrarea acestei opțiuni este foarte importantă și coincide cu respectul față de sensibilitățile religioase ale unor cetățeni. Hotărârea nr. 638/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la pașapoartele biometrice, care au suscitat discuții similare în anul 2009, rămâne un îndemn mereu actual la discernământ și luciditate”, a mai spus Vasile Bănescu.

Hotărârea Sfântului Sinod din 2009

„Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii și credincioșii să rămână statornici în credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului și al morții, să sporească în rugăciune și fapte bune, viețuind creștinește în familie, mănăstire și societate, fără a răspândi panică și îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare”.

Citește și: 

Afacerea ”buletinul”. Cum au ajuns să figureze la o adresă 5.000 de oameni

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net