Buna Vestire - Obiceiuri în ziua în care cucul îţi spune cât mai ai de trăit

Ultima actualizare:

    De Buna Vestire, cucul prezice câţi ani mai ai de trăitFoto: animale-salbatice.ro
De Buna Vestire, cucul prezice câţi ani mai ai de trăitFoto: animale-salbatice.ro

La 25 martie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Buna Vestire, prima dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului, pe parcursul anului bisericesc. Cunoscută şi drept Blagoveştenia (denumirea slavonă), sărbătoarea apare în calendarul popular drept "Ziua Cucului" şi există numeroase obiceiuri legate de cântecul cucului.

De Buna Vestire, Biserica Ortodoxă celebrează ziua în care Arhangherul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Praznicul Bunei Vestiri este o zi de mare bucurie pentru întreaga creştinătate şi, de aceea, Biserica acordă celor care respectă Marele Post prima dezlegare la peşte.

De Buna Vestire, cucul cântă pentru prima dată în an

În calendarul popular, Buna Vestire poartă numele de Ziua Cucului, pentru că pasărea care vesteşte lucruri importante pentru viaţa oamenilor cântă pentru prima dată în acel an. Cântecul lui va răsuna până la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Atunci el se îneacă cu orz şi nu mai poate cânta: se transformă în uliu, până la sărbătoarea Bunei Vestiri din anul următor. Cântecul cucului anticipează un eveniment important pentru oricine-l aude. 

Din vechime, de Buna Vestire, când cucul cânta pentru prima dată în acel an, oamenii se pregătesc pentru acest eveniment. Profeţia cucului se împlineşte dacă cel care-i ascultă cântecul îndeplineşte mai multe condiţii: este îmbrăcat în haine de sărbătoare, nu este supărat, flămând şi are bani în buzunar.

Se spune că, dacă auzi primul cu-cu din spate sau din partea stângă, de Buna Vestire, este semn rău. De asemenea, dacă auzi cântecul cucului când eşti nemâncat şi fără nici un ban în buzunar este un semn de rău augur. Dacă eşti îmbrăcat cu haine de sărbătoare şi auzi cântecul cu-cu ce vine din faţa ta este un semn că în acel an vei avea bucurii.

În acelaşi timp, în unele zone rurale, bătrânii respectă tradiţia şi se adresează cucului, pentru a şti cât mai au de trăit: „Cucule, Puiucule!/Câţi ani îmi vei dărui/Până ce eu voi muri?". Atunci când cântecul cucului răsună din spatele acelei persoane care i-a adresat cucului o întrebare este un semn de rău augur: ”Cucu-n spate mi-a cântat şi moartea m-a săgetat!”.

În orice context, pentru vârstnicii care aşteaptă un răspuns referitor la câţi ani mai au de trăit, fiecare cântec cu-cu echivalează cu un an de viaţă.  

De Buna Vestire, feciorii şi fetele îl întreabă şi ei pe cuc: ”Cucule/Voinicule!/Câţi ani îmi vei da/Până m-oi însura (sau mărita)". Tăcerea cucului anticipează o veste foarte bună: însemna că acea persoană se va căsători în acel an.

Pentru fetele care doresc să se căsătorească cât mai repede, părinţii acestora taie craca pomului pe care a cântat cucul şi o pun în scăldătoarea tinerelor, cu speranţa că fetele lor nu vor fi ocolite de peţitori.

De Buna Vestire, femeile care vor copii ţin post negru 

Femeile care vor să aibă copii trebuie să ţină post negru de Buna Vestire, să bea agheasmă şi să se roage Maicii Domnului ca praznicul să facă minuni şi în familia lor.  

Sărbătoarea Bunei Vestiri trebuie petrecută în bună înţelegere cu anturajul: cu rude, prietenii şi colegii. Cine se ceartă de Buna Vestire va avea necazuri tot anul.   

De multe decenii se păstrează o veche tradiţie: în ziua praznicului, pentru ca pomii să aibă rod bogat şi în acel an, ei trebuie să fie stropiţi cu ţuică. Totodată, în grădini şi în livezi gospodarii aprind focuri, încât pomii „să se dezmorţescă” şi să înflorească la timp.   

În ajunul sărbătorii de Buna Vestire, gospodarii din Maramureş adună toate obiectele nefolositoare din gospodărie şi le dau foc. În acea noapte, cunoscută sub numele de „Noaptea focurilor”, ritualul se împlineşte în fiecare familie din Maramureş şi focul arde până după miezul nopţii pentru a scăpa de necazuri şi de pagubă. 

Buna vestire: Ce spune prognoza meteorologică 

În timp, s-a constatat că, atunci când în ziua praznicului este ceaţă, primăvara va fi plăcută, călduroasă şi fără multe zile mohorâte. Se mai spune că, aşa cum este vremea în ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşte. Totodată, în această zi este sărbătoarea echinocţiului, moment în care ziua începe să crească şi devine mai mare decât noaptea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net