Bunicul Ellei, câştigătoarea concursului de la «Dansez pentru tine», rămâne cu 10 ani de puşcărie
Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au menţinut sentinţa dată de Tribunalul Hunedoara, de 10 ani de închisoare, în dosarul lui Gheorghe Panduru, bunicul tinerei din Hunedoara care a câştigat marele premiu la „Dansez pentru tine".
În 2010, bătrânul a fost acuzat de tentativă de omor deosebit de grav, după ce şi-a atacat soţia cu un topor şi l-a ars cu acid de baterie pe ginerele său, în momentul în care acesta a sărit în ajutorul femeii.
Gheorghe Panduru a fost condamnat la 10 ani de închisoare şi a fost obligat la plata unor daune materiale şi morale de 40.000 de lei. O sumă dublă față de cea stabilită de magistrații hunedoreni.
Ella Dumitru, nepoata lui Gheorghe Panduru, a participat la concursul „Dansez pentru tine" din dorinţa de a-şi ajuta familia nenorocită de bunic. Prin eforturile depuse, tânăra hunedoreancă a reuşit să câştige premiul cel mare, de 60.000 de euro.
Fire violentă
Panduru a fost închis, în 1998, pentru că şi-a ucis amanta. Odată ieşit din închisoare, bărbatul s-a întors la familia sa. Însă nu a scăpat de comportamentul violent. Astfel, în august 2010, după o ceartă cu soţia sa, bărbatul a luat maşina din faţa casei şi a plecat înspre Deva, căutând un TIR care să vină din sens opus, sub roţile căruia voia să sfârşească. Dar lucrurile nu s-au întâmplat cum şi-a propus.
A fost oprit de poliţie şi amendat pentru viteză excesivă. Întors acasă, bărbatul a adus cu el un topor, cu care a urcat în camera soţiei sale Adela şi a lovit-o în cap. Aceasta a apucat să strige după ajutor, iar Sorin, tatăl Ellei, a reuşit să-l imobilizeze pe agresor înainte să-i aplice femeii lovitura fatală. Dar sticla de acid sulfuric adusă de criminal s-a spart pe hainele ginerelui său, arzând-i picioarele.
Atât Adela Panduru, cât şi Sorin Gelu, ginerele bărbatului, au fost transportaţi de urgenţă la spital şi au avut nevoie de săptămâni de îngrijire medicală pentru a se reface.