Calendar ortodox 2019, aprilie. Sărbători religioase, sfinţi, posturi

Ultima actualizare:

    Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă se serbează la 29 aprilie icoană de Yaroslava Alexeeva si Eugenia Davydenko
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă se serbează la 29 aprilie icoană de Yaroslava Alexeeva si Eugenia Davydenko

Sărbătorile religioase și posturile din Calendarul ortodox 2019 sunt foarte importante pentru toți credincioșii creștin ortodocși, așa că trebuie să fie la curent cu ele. Click! îți spune care sunt sărbătorile religioase și zilele de post din luna aprilie, conform Calendarului ortodox 2019, ca să te poți pregăti pentru ele. Praznicele lunii aprilie sunt Intrarea Domnului în Biserică - Floriile, Învierea Domnului – Sfintele Paşti şi sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Sărbătorile religioase din Calendarul ortodox 2019, luna aprilie

Iată care sunt cele mai mari sărbători religioase din Calendarul ortodox 2019, luna martie, dar și care sunt semnificațiile și obiceiurile care le însoțesc.

Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile:  21 aprilie

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile se celebrează în duminica de dinaintea Învierii. Cu câteva zile înainte de jertfirea sa, Mântuitorul Nostru Iisus Hristos a fost primit în Ierusalim călare măgăruş şi îşi începe astfel săptămâna patimilor care va culmina cu răstignirea sa în vinerea mare şi învierea de duminică. Mulţimea l-a primit cu famuri de finic şi cu ode de bucurie ca pe un rege binecuvântat. Ei credeau că a venit eliberatorul de sub jugul romanilor scăpându-i astfel de robie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă: 23 aprilie. Se serbează la 29 aprilie

Conform unei decizii a Sfântului Sinod, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă se serbează la 29 aprilie, a doua zi de Paşte. În ziua de 23 aprilie, când este în mod curent Sfântul Gheorghe, este miercurea Sătămânii Patimilor şi se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimile ei picioarele Mântuitorului şi le-a şters cu părul ei, simbol îl pocăinţei şi a şansei pe care o avem spre îndreptare. Ea s-a alăturat mironosiţelor anticipând înmormântarea lui Hristos şi pregătirea lui cu miresme. Ea îşi dorea mila lui Dumnezeu pentr ai îi dezlega păcatele aceasta fiind şi dorinţ’a pe care şi-a exprimat-o "Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul".

Învierea Domnului – Paştele: 28 aprilie

Învierea Domnului este cel mai de seamă eveniment al istoriei mânturii omenirii. Fără Înviere nu ar exista creştini, lumea ar fi încă păgână. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos din morţi este dovada biruinţei asupra morţii şi a păcatului, ne descoperă puterea dumnezeirii şi împlinirea Scripturii. Sfintele Paşti sunt amintirea vie a suferinţelor pe care le-a îndurat Iisus a morţii şi învierii Fiului Lui Dumnezeu, “Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Cor 15:20).

Sărbătoare cu cruce neagră în luna aprilie, în Calendarul ortodox 2019

  • 11 aprilie, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău;
  • 14 aprilie, Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului;
  • 20 aprilie, Sfântul Ier. Teotim, episcopul Tomisului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net