Calendar ortodox 2020, aprilie. Sărbători religioase, sfinţi, posturi

Ultima actualizare:

    Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă se serbează la 23 apriliefrescă de Yaroslava Alexeeva și Eugenia Davydenko
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă se serbează la 23 apriliefrescă de Yaroslava Alexeeva și Eugenia Davydenko

Sărbătorile religioase și posturile din Calendarul ortodox 2020 sunt foarte importante pentru toți credincioșii creștin ortodocși, așa că trebuie să fie la curent cu ele. Click! îți spune care sunt sărbătorile religioase și zilele de post din luna aprilie, conform Calendarului ortodox 2020, ca să te poți pregăti pentru ele. Praznicele lunii aprilie sunt Intrarea Domnului în Biserică - Floriile, Învierea Domnului – Sfintele Paşti şi sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, iar vinerea din săptămâna luminată se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii.

Sărbătorile religioase din Calendarul ortodox 2020, luna aprilie

Iată care sunt cele mai mari sărbători religioase din Calendarul ortodox 2020, luna martie, dar și care sunt semnificațiile și obiceiurile care le însoțesc.

Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile:  12 aprilie

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile se celebrează în duminica de dinaintea Învierii. Cu câteva zile înainte de jertfirea sa, Mântuitorul Nostru Iisus Hristos a fost primit în Ierusalim călare măgăruş şi îşi începe astfel săptămâna patimilor care va culmina cu răstignirea sa în vinerea mare şi învierea de duminică. Mulţimea l-a primit cu famuri de finic şi cu ode de bucurie ca pe un rege binecuvântat. Ei credeau că a venit eliberatorul de sub jugul romanilor scăpându-i astfel de robie. 

Învierea Domnului – Paştele: 19 aprilie

Învierea Domnului este cel mai de seamă eveniment al istoriei mânturii omenirii. Fără Înviere nu ar exista creştini, lumea ar fi încă păgână. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos din morţi este dovada biruinţei asupra morţii şi a păcatului, ne descoperă puterea dumnezeirii şi împlinirea Scripturii. Sfintele Paşti sunt amintirea vie a suferinţelor pe care le-a îndurat Iisus a morţii şi învierii Fiului Lui Dumnezeu, “Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Cor 15:20).

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă: 23 aprilie 

Cea mai veche mărturie despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este o inscriţie din Esr’a din sudul Siriei de astăzi. În inscripţie ni se spune că acolo a fost un templu păgân care în anul 346 a fost transformat în biserică sfinţită ca locaş de cult al Marelui Mucenic Gheorghe. O altă inscripţie, de data asta la Shaka, nu departe de Esr’a, menţionează numele sfântului martir la anul 367. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe începe să fie menţionat documentar ca fiind cinstit în Franţa în secolul al 6-lea iar împăratul bizantin Iustinian a consturit o biserică la Lida care încă mai există.

Izvorul Tămăduirii: 24 aprilie 

Vinerea din săptămâna luminată se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii şi are loc sfinţirea apei cu care se stropesc bisericile, casele şi oamenii. 

Sărbătoare cu cruce neagră în luna aprilie, în Calendarul ortodox 2020

  • 11 aprilie, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău;
  • 14 aprilie, Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului;
  • 20 aprilie, Sfântul Ier. Teotim, episcopul Tomisului;

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net