CCR: decizia privind pensiile magistraților, amânată până în 11 februarie. Motivarea

Ultima actualizare:

Curtea Constituțională a României a decis să amâne până pe 11 februarie pronunțarea asupra pensiilor speciale ale magistraților. Judecătorii au solicitat timp suplimentar pentru a analiza expertiza depusă joi de Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia a fost deja suspendată de trei ori în decembrie. Ultimele două amânări, pe 28 și 29 decembrie, au fost justificate prin lipsa cvorumului, după ce patru judecători susținuți de PSD au părăsit ședința și nu s-au mai întors.

Curtea Constituțională a României. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Curtea Constituțională a României. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Motivarea Curții

Curtea Constituțională a anunțat că a decis amânarea deciziei. Ședința a durat mai puțin de 30 de minute, iar motivarea amânării are legătură cu documente noi depuse, iar judecătorii constituționali au solicitat timp pentru a fi analizate.

„Având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum și a documentelor depuse de autorul sesizării în data de 15 ianuarie 2026 (expertiză contabilă extrajudiciară pro causa) și a unor prevederi legale incidente (art.211 alin.(6) din Legea nr.303/2022), în temeiul dispozițiilor art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 11 februarie 2026”, scrie în comunicatul de presă transmis vineri de CCR.

Joi, 15 ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea a anunțat joi că a transmis CCR un raport de expertiză întocmit de un expert contabil, menit să ofere o evaluare detaliată a impactului noii legi asupra pensiilor magistraților.

„Rezultatele expertizei sunt clare și fără echivoc: aplicarea noii legi conduce la anularea totală a pensiei de serviciu. Toate calculele arată, pe toate ipotezele, așa cum vom prezenta, că pensia de serviciu va fi mai mică decât cea pe contributivitate”, a transmis ICCJ.

Ședința de astăzi a CCR este a patra reuniune a celor 9 judecători constituționali în tentativa de a pronunța o decizie asupra proiectului care modifică pensiile magistraților.

La prima ședință a CCR, desfășurată pe 10 decembrie, judecătorii au amânat luarea unei decizii. La următoarea reuniune, din 28 decembrie, patru judecători propuși de PSD, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Cristian Deliorga, au părăsit ședința, blocând astfel orice posibilitate de hotărâre.

Când ședința a fost reluată a doua zi, pe 29 decembrie, cei patru judecători nu s-au mai prezentat deloc, ceea ce a împiedicat din nou pronunțarea unei decizii.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bani jpg
ger in romania jpg
ed bambas captura video jpg
zahar  jpg
Banner Elena Udrea
newspaper 1959739 1280 png
cub traian basescu png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net