«Ce frumos se vede oraşul din balon!»

«Ce frumos se vede oraşul din balon!»

Ultima actualizare:

    Balonul a fost ridicat la  50 de metri înălţime (Fotografii: Sever Gheorghe )
Balonul a fost ridicat la 50 de metri înălţime (Fotografii: Sever Gheorghe )

Distracţie mare în Parcul Herăstrău din Bucureşti! Copiii, dar şi cei mari au avut parte, ieri, de aventura vieţii lor. Pentru zece minute s-au simţit mai aproape de cer.

Au zburat cu balonul la 50 de metri înălţime. Zeci de bucureşteni s-au înscris pe lista celor care au organizat evenimentul.

Câte şase persoane au urcat rând pe rând în nacelă, astfel că în trei ore au reuşit să admire parcul de sus nu mai puţin de 130 de persoane, în special prichindei.

Copiii au fost fascinaţi să zboare cu balonul

Copiii au fost fascinaţi  să zboare cu balonul
Copiii au fost fascinaţi să zboare cu balonul

„Ce frumos e în balon! Este extraordinară priveliştea. Mă simt de parcă aş fi o pasăre", ne-a spus Sorin, în vârstă de 12 ani.

Prietenii lui s-au arătat la fel de fascinaţi de zborul cu balonul şi nu le-a părut rău că au aşteptat o oră ca să le vină rândul.

Copiii au fost fascinaţi  să zboare cu balonul
Copiii au fost fascinaţi să zboare cu balonul

Un zbor cu balonul costă între 150 şi 200 € de persoană, dar ieri distracţia a fost gratis.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
burete istock jpg
strraulesti jpg
image png
image png
FotoJet (2) jpg
portrait man with thoughtful face sitting bed with suitcase paying online with credit card jpg
Un tânăr a construit un robot inedit/sursă foto: social media
elefanti pictati anglia profimedia (3) jpg
image
image