Ce îi așteaptă pe români în 2015

Ultima actualizare:
Card de sanatate
Card de sanatate

Anul 2015 începe cu veşti bune pentru români. De la 1 ianuarie, vor fi bani în plus la salarii, pensii, alocaţii, indemnizaţii. Nu sunt sume mari, dar ar putea să facă viaţa mai uşoară pentru cei cu venituri mici. Click! îţi spune ce ne aşteaptă în noul an.

• Card de sănătate.

Produsele din carne se pot ieftini de la 1 iulie
Produsele din carne se pot ieftini de la 1 iulie

Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate va fi obligatorie de la 1 februarie, prevede un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii, informează Hotnews. Data de 1 februarie este, de altfel, cea menţionată în mai multe rânduri de autorităţi ca fiind cea mai probabilă pentru introducerea acestei obligativităţi. Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat, pentru Mediafax, că până la 1 februarie se face iniţierea cardurilor de către medicii de familie, astfel încât acestea să devină active. Cardurile au fost distribuite de Poşta Română începând cu septembrie 2014 şi vor cuprinde toate datele privind starea de sănătate a pacientului.

Bani în plus.  În 2014, s-au făcut o mulţime de promisiuni. Cele mai multe dintre aceastea vor fi puse în practică încă din prima zi a anului 2015. Prinicipalii beneficiari vor fi salariaţii, pensionarii şi copiii. După discuţii cu experţii FMI şi ai Comisiei Europene, premierul Victor Ponta a anunţat o serie de măsuri agreate, ce se vor aplica de la 1 ianuarie 2015. Premierul  a asigurat că anul viitor nu vor exista modificări în ceea ce priveşte majorarea taxelor şi impozitelor locale pentru persoanele fizice.

• Salariul minim brut pe economie va creşte de la 900 lei, la 975 lei, de la 1 ianuarie, apoi la 1.050 lei de la 1 iulie. 

• Venitul minim garantat va creşte de la 350 de lei, la 400 lei.

• Pensiile se vor majora cu 5%.

• TVA va fi redusă de la 24%, la 9% pentru pachetele cu cazare din turism.

• Aşa numita ”taxă pe stâlp”, pe construcţii speciale, va coborî de la 1,5%, la 1% din valoarea activelor.

• Se va dubla alocaţia pentru copiii din familiile cu venituri reduse, de la 200 lei, la 400 lei.

• Se va indexa cu 16% indemnizaţia persoanelor cu dizabilităţi.

• Facturile la electricitate plătite de populaţie vor fi mai mari cu 0,26% de anul viitor, a anunţat ANRE, dar pentru gaze naturale nu s-au anunţat majorări de tarif.

Se menţin aceste măsuri.

• TVA va rămâne la 9% pentru pâine.

• Scutirea de impozit pe profitul reinvestit continuă. A intrat în vigoare din 1 iulie 2014.

• Cota unică de impozitare se menţine la 16%. 

• Taxele şi impozitele locale pentru persoane fizice nu se modifică.

• CAS a fost redus cu cinci puncte la 1 octombrie 2014 şi se va menţine la această valoare.

Alte promisiuni.


    Produsele din carne se pot ieftini de la 1 iulie
Produsele din carne se pot ieftini de la 1 iulie

• Veniturile angajaţilor din sănătate şi educaţie vor creşte, cu 100 lei, respectiv 10%, în tranşe, dar nu de la 1 ianuarie 2015.

• Cadrele didactice vor primi 100 de euro (circa 450 lei) pentru dezvoltare profesională, potrivit negocierilor cu sindicatele.

• Salariul minim brut va creşte la 1.200 lei până în 2016.

• Dacă vor fi bani la buget, de la 1 iulie 2015, TVA la produsele din carne va fi mai mic cu 2%.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net