Ce le-a spus acţionarul majoritar al clubuluI Colectiv anchetatorilor
Numărul persoanelor care au pierit în incendiul din Club Colectiv, produs vineri (30 octombrie), a ajus la 31. Alte aproximativ 140 de persoane sunt internate în spitale, dintre care 90 sunt în stare critică şi gravă. Luni (2 noiembrie), cei trei acţionari ai clubului din strada. Tăbăcarilor au fost aduşi cu mandat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Alina Anastasescu Cătălin Paul Gancea şi Costin Mincu au fost reţinuţi şi au fost scoşi încătuşaţi de la Parchet. Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat că a audiat în jur de 40 de persoane în cazul tragediei de la Club Colectiv.
Potrivit unor surse care se ocupă de anchetă, citate de ziarul Ring, nu doar cei trei acţionari sunt suspecţi: „Deocamdată, în calitate de supecţi, îi audiem doar pe cei trei administratori ai clubului. Urmează să stabilim ulterior pe cine mai chemăm la audieri în această calitate. Lucrurile încă nu sunt aşezate. Chiar şi pentru cei trei se poate extinde încadrarea şi/sau schimba într-una mai gravă, în funcţie de ceea ce va mai apărea, de ce vom mai descoperi în anchetă. (…) Încă nu sunt lămurite toate aspectele. E posibil să mai apară şi alte elemente, iar vinovăţia să fie împărţită. E prea devreme să ne pronunţăm.
Alin Anastasescu le-a spus procurorilor că sala a fost închiriată
Acţionarul majoritar al Clubului Colectiv Alin Anastasescu le-ar fi spus procurorilor despre reparaţiile careu au fost făcute în club. Totodată, le-a precizat anchetatorilor că nici el, nici colegii lui nu ştiau prea multe detalii despre acest eveniment, sala fiind închiriată organizatorilor trupei Goodbye to Gravity. Anastasescu a fost primul reţinut în acest dosar. Audierile au durat aproximativ 10 ore. La rândul lor, Cătălin Paul Gancea şi Costin Mincu au fost reţinuţi. Cei trei tineri pot primi până la 20 de ani de închisoare dacă sunt găsiţi vinovaţi.
Şi autorităţile trebuie să răspundă
În timp ce toată lumea încearcă să îi facă ţapi ispăşitori pe cei trei patroni ai clubului Colectiv, primarul Sectorului 4 pare să nu aibă nici o remuşcare cu privire la faptul că era de datoria lui să se asigure că toate localurile funcţionează normal. Cristian Popescu Piedona a declarat, imediat după tragedie, că nu se consideră deloc vinovat. Este foarte clar pentru toată lumea că astfel de localuri, pentru că sunt multe de acest fel, nu pot funcţiona decât cu ajutorul autorităţilor.Drept urmare, marţi (3 noiembrie), bucureştenii au anunţat că se vor strânge în stradă, la Piaţa Universităţii, pentru a-i cere demisia lui Piedone.