Ce reguli să respecți, ca să nu faci accident cu mașina, pe viscol și polei

Ultima actualizare:

    Sorin Ene, este unul dintre cie mai buni specialiști români în conducere defensivă și consideră că vremea poate fi învinsă de șoferi dacă se respectă mai multe condiții
Sorin Ene, este unul dintre cie mai buni specialiști români în conducere defensivă și consideră că vremea poate fi învinsă de șoferi dacă se respectă mai multe condiții

Gerul, zăpada, poleiul, apelurile autorităților. Nimic nu-i poate convinge pe unii șoferi să renunțe la folosirea autoturismului personal. Dacă tot plecați la drum pe o astfel de vreme, este foarte important să respectați sfaturile specialiștilor. Iată ce ne sfătuiește Sorin Ene, antrenor de drift și conducere defensivă, fondatorul primei școli de profil din România

”Avem două situații în care poate fi implicat un conducător auto: să circule prin oraș sau în afara localității, adică să plece la drum lung cum se spune. Normal că nu este indicat să pleci la drum pe o astfel de vreme dar multă lume nu are încotro”, își începe explicațiile Sorin Ene. În primul caz, în condițiile de trafic de oraș, vizibilitatea constituie elementul principal, pentru că avem de-a face teoretic cu un trafic mult mai dens decât pe drumurile din afara localităților. Înainte de a pleca la drum, conducătorul auto trebuie să realizeze o ”curățenie” perfectă a tuturor geamurilor mașinii și chiar a plafonului. De ce a plafonului? Mulți șoferi nu consideră important acest lucru, dar experiența a dovedit că în timpul mișcării vehiculului, zăpada cade de pe plafon și poate”ateriza”, pe geamurile partenerilor de trafic.


    Șoferii nu trebuie să părăsească localitățile în timpul avertizărilor meteorologice de vreme rea, decât după ce s-au asigurat de starea drumurilor pe care vor merge și după ce a fost făcut plinul autovehiculului
Șoferii nu trebuie să părăsească localitățile în timpul avertizărilor meteorologice de vreme rea, decât după ce s-au asigurat de starea drumurilor pe care vor merge și după ce a fost făcut plinul autovehiculului

Astfel, este afectată vizibilitatea celorlalți conducători auto, sau pur și simplu, aceștia se sperie când se trezesc cu ceva neașteptat pe parbriz și fac mișcări bruște.”La plecarea de pe loc nu trebuie bruscate comenzile autovehiculului. Mare atenție cum folosiți accelerația, direcția sau frâna, pentru că de acest lucru depinde uneori siguranța nu doar a dvs, ci și a celorlați conducători auto”, amintește Sorin Ene. Odată plecat în trafic, fiecare șofer trebuie să păstreze distanța față de ceilalți colegi de șosea, un spațiu care să permită oprirea eficientă în orice condiții, frânare de urgență sau cuplare a sistemului ABS.

În cazul în care conducătorul auto trebuie să iasă din localitate și să parcurgă un drum mai lung, prioritățile devin altele. ”Nu sfătuiesc să se plece la drum pe o astfel de vreme, dar dacă este musai, este necesară respectarea câtorva lucruri de bază. Șoferul trebuie să se intereseze în primul rând asupra rutei, să facă plinul autovehiculului și să realimenteze pe drum, imediat ce nivelul combustibilului scade la jumătate. Asta pentru a fi sigur că, în momentul în care rămâne blocat undeva, are suficientă benzină sau motorină pentru a păstra motorul pornit și implicit instalația de încălzire”, a declarat specialistul Click!. Trebuie respectată obligația elementară de a echipa mașina cu anvelope regulamentare de iarnă. În plus, trebuie pusă în vehicul o așa-numită trusă de urgență care să conțină: pături, lanternă, haine groase de schimb, încărcătoare auto pentru telefoane, medicamente. În sfârșit, cum frigul afectează presiunea din roți, nivelul acesteia trebuie verificat înainte de fiecare cursă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net