Ce salariu va avea ”disidentul” Grindeanu în slujba primită cadou de la Tudose

Ce salariu va avea ”disidentul” Grindeanu în slujba primită cadou de la Tudose

Ultima actualizare:

    Grindeanu a fost numit premier în ianuarie și demis sașe luni mai târziu
Grindeanu a fost numit premier în ianuarie și demis sașe luni mai târziu

Sorin Grindeanu a primit o veste bună luni, 23 octombrie. Fostul premier, înlăturat prin moțiune de cenzură la începutul verii, a primit cadou de la actualul prim-ministru Mihai Tudose șefia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Sorin Grindeanu mai are de așteptat însă puțin pentru a sărbători noua slujbă. Postul premier a fost propus de Mihai Tudose pentru șefia ANCOM, însă trebuie să primească votul Parlamentului pentru a fi numit în funcție. Cu alte cuvinte, trebuie validat de aceiași oameni parlamentari PSD și ALDE care l-au dat jos din funcția de prim-ministru la începutul verii.

Propunerea premierului Tudose vine în contextul în care fostul șef al ANCOM a demisionat săptămâna trecută. Este vorba despre Adrian Diță, numit în funcție chiar de către Grindeanu, pe vremea când acesta era premier. Prima decizie a lui Diță, după ce a fost numit șef, a fost să-și crească salariul la aproape 10.000 de euro lunar.

Așadar, pe Grindeanu îl așteaptă o slujbă bună, într-o instituție care supervizează o piață de peste 4 miliarde de euro anual și care poate obține fonduri impresionante de la operatorii telecom prin diverse reglementări. Mai mult, fostul premier beneficiază de o procedură de numire simplificată, după ce președintele României a fost scos din ecuație, în urma unei decizii a guvernului pe care l-a condus până în iunie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
joenomias hamburger 2683042 jpg
1 tratamentul miraculos care te scapa de varice in 30 de minute jh2n jpg jpeg
1 sos de usturoi homemade jpg jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
west nile jpg
bebelus jpg
bloc acoperis jpg
trotineta electrica trafic ssss jpg
image
image