Crimă oribilă în Olt! Victima fost găsită de un vecin în stare de putrefacție

Ultima actualizare:

    Criminalul a fost încătușat de polițiști, după ce a omorât o femeie cu parul
Criminalul a fost încătușat de polițiști, după ce a omorât o femeie cu parul

Un cioban a fost reţinut, după ce a fost acuzat că a omorât o femeie. A lovit-o cu un par în zona capului, din cauza geloziei. Victima fost găsită de un vecin în stare de putrefacție, după o săptămână.

Criminalul are 37 de ani și este cercetat de procurori după ce a ucis o femeie, lovind-o cu un par în zona capului. După ce a comis fapta, bărbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a plecat și a lăsat-o pe femeie într-o baltă de sânge.

Crima oribilă a fost comisă pe 4 iulie, iar victima a fost găsită o săptămână mai târziu în casă, pe 11 iulie, de un vecin, care a simțit mirosul insuportabil. Femeia se afla deja în stare avansată de puterfacție.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, bărbatul este din comuna Ianca şi a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor, scriu cei de la news.ro.

“În fapt, s-a reţinut că, pe 4 iulie, în jurul orei 17.00, pe fondul unor discuţii contradictorii şi al unui conflict spontan (generat de gelozie) pe care l-a avut cu victima C.M., inculpatul S. F. a urmărit-o pe victimă, în timp ce se deplasa către casă, pe drumul public şi a agresat-o fizic pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri (fără ca victima să apuce să riposteze, fiind luată prin surprindere din spate) cu un par în zona capului, lovituri care au condus în final la decesul victimei, conform concluziilor preliminare întocmite de medic legist din cadrul SJML Olt. Din concluziile preliminare întocmite la data de 12 iulie de către medicul legist din cadrul SJML Olt, rezultă că moartea victimei C. M. a fost violentă. Ea a fost cauzată cel mai probabil ca urmare a unui hematom extradural, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral acut, cu fractură de boltă şi bază de craniu. Leziunile cranio-cerebrale s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu un corp dur, în condiţiile stabilite de anchetă. Între leziunile traumatice şi deces există legătură directă şi necondiţionată de cauzalitate cu decesul”, arată autoritățile.

Criminalul era angajat ca cioban la o fermă din comuna Ianca și va fi prezentant instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton Printul Louis Printesa Charlotte foto getty images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dating online reusit jpeg
Lac culori  jpg
FotoJet jpg
Nicuşor Dan fB jpg
image png
Marte jpg
Cele mai hazlii scrisori din tolba lui Mos Craciun  Sursa imagine shutterstock 745825033 jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net