Compania importantă din România care taie salarii după scăderea comenzilor: „Este o veste șocantă”

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aramis Invest din Baia Mare, considerat cel mai mare producător și exportator român de mobilă, dar și cel mai mare angajator din județul Maramureș, ar fi decis aplicarea unor reduceri salariale cuprinse între 10 și 30% pentru o parte importantă dintre angajați. Măsura vine pe fondul scăderii comenzilor, într-un context dificil pentru industria mobilei.

Foto: Istock
Foto: Istock

Compania are peste 6.000 de angajați și este cunoscută la nivel internațional ca unul dintre principalii furnizori ai gigantului suedez IKEA.

Informațiile privind reducerile salariale au fost prezentate de consultantul Doru Șupeală, într-o postare publicată pe Instagram. Potrivit acestuia, măsura vizează câteva sute de persoane din categoria personalului TESA, adică angajați din birouri și din structurile administrative și tehnice ale companiei.

Reducerile ar afecta personalul administrativ și tehnic

Conform declarațiilor făcute de Doru Șupeală, reducerile salariale îi vizează pe angajații din departamente precum financiar, contabilitate, operațional, aprovizionare și inginerie, dar și pe maeștrii care coordonează activitatea din producție.

„Măsura asta de tăiere a 30% din salarii se referă la câteva sute de oameni care reprezintă personalul TESA al companiei, adică oamenii din birouri financiar, contabil, operațional, aprovizionare, un pic de inginerie și meșterii, maeștrii care conduc operațiunile de producție, în general oameni care au salarii un pic mai mari decât muncitorii efectiv din producție. Este o veste șocantă pentru că e prima oară în mulți ani când auzim așa ceva, însă trebuie să înțelegem pe ce fundal se întâmplă treaba asta. Acum câteva luni, poate un an, o altă companie mare din producția de mobilier din România, Taparo, tot din Maramureș, din Târgu Lăpuș, a închis definitiv porțile, a declarat falimentul și acolo existau câteva mii de angajați direcți sau în rețeaua de aprovizionare a fabricii.”

Compania redusese deja programul de lucru la începutul anului

Aramis Invest luase deja măsuri de reducere a costurilor la începutul acestui an. În perioada februarie-martie, compania a redus temporar programul de lucru la patru zile pe săptămână, ceea ce a dus la diminuarea veniturilor angajaților cu aproximativ 20%.

Potrivit publicației 2mnews.ro, măsura a fost anulată înaintea sărbătorilor pascale, când firma a revenit la programul normal de lucru.

Compania din Baia Mare este deținută de antreprenorii români Vladimir Iacob și Marius Șelescu și reprezintă unul dintre cei mai importanți jucători din industria mobilei din România.

În anul 2024, Aramis Invest a raportat o cifră de afaceri de peste 1,94 miliarde de lei și un profit de aproximativ 34,6 milioane de lei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
autospeciala politie jpg
cod portocaliu ploi torentiale vijelie puternica grindina vestul tarii 2 iulie 2024 910565 webp
joergelman skyscraper 347463 jpg
plaja bulgaria foto pixabay jpg
Explozie Germania jpeg
the crystal zgarie nori orizontal captura video jpg
insula iepurilor japonia profimedia (2) jpg
ford craiova jpg
image
image