Cu 1.500 de lei salariu îţi iei cel mai ieftin autoturism

Ultima actualizare:

    Programul "Prima maşină" ar fi trebuit să  înceapă la 1 noiembrie, dar a fost întârziat
Programul "Prima maşină" ar fi trebuit să înceapă la 1 noiembrie, dar a fost întârziat

Programul ”Prima maşină” nu este pentru toată lumea. Pe lângă faptul că sunt acceptaţi, în primul rând, tinerii, e nevoie ca aceştia să câştige bine. Cel mai mic salariu care primeşte undă verde de la stat este de 1.500 de lei. Deocamdată, ajutorul întârzie.

Cel mai ieftin Logan, rată de 420 de lei

Au între 18 şi 35 de ani, nu au avut niciodată un autoturism pe numele lor şi câştigă un salariu bunicel. Cam astea sunt principalele condiţii pe care statul le impune tinerilor atunci când vine vorba de Programul ”Prima maşină”. Interesant este că Dacia a scăzut preţurile în această perioadă la versiunile de bază, cea mai ieftină maşină ajungând să costă cât una din Programul Remat. În plus, în noiembrie şi decembrie orice autoturism are o reducere de 200 de euro. Potrivit reprezentanţilor Dacia, ca să cumperi cel mai ieftin Logan (varianta Acces), de bază, versiune 1.2, 75 CP, benzină, fără aer condiţionat, la 6.990 de euro cu TVA, trebuie să ai un salariu de cel puţin 1.500 de lei. Sub această sumă nu ai nici o şansă ca dosarul să-ţi fie aprobat. Rata lunară este de aproximativ 420 de lei/lună, la care se mai adaugă cheltuielile personale, calculate la aproximativ 100 de euro/persoană, totalizând aproximativ 860 de lei, adică exact 65% dintr-un salariu de 1.500 de lei. Atâta timp cât rata lunară, plus 100 de euro, nu depăşesc împreună 65% din salariul tău net lunar, te poţi încadra fără probleme. 

Venit de 1.600 lei pentru o maşină mai scumpă

Dacă vrei sa cumperi cel mai scump Logan (varianta Laureate), 1.5, 75 CP, diesel cu aer condiţionat, care costă 11.500 de euro cu TVA, vei plăti o rată lunară în medie de 660 de lei, ceea ce înseamnă că trebuie să ai un salariu minim net de aproximativ 1.600 de lei. Pentru o maşină mai sofisticată, evident că şi venitul trebuie să fie pe măsură. Cea mai scumpă maşină pe care o poţi achiziţiona prin programul demarat de Ministerul Economiei nu trebuie să depăşească 14.000, iar rata pentru ea ajunge la 837 de lei pe lună. Aici se încadrează Citroen C4, Dacia Duster, Peugeot 301, Dacia Lodgy, Peugeot 308. Pentru orice maşină aleasă trebuie să acihiţi un avans de minimum 5%.

Unde trebuie să depui dosarul 

Imediat ce se va da undă verde, va trebui să mergi mai întâi la o bancă acceptată în program, unde vei depune un dosar cu toate actele solicitate (decamdată, nu se cunosc băncile care vor fi în program. Ele îşi vor anunţa implicarea doar după ce va fi aprobat actul normativ). Imediat vei obţine oferta de finanţare. Cu actele de la bancă vii la un dealer şi îţi comanzi maşina pe care o doreşti. Evident, aceasta trebuie să fie nouă. Dosarul de la bancă, dar şi confirmarea dealerului auto vor ajunge la Fondul de Garantare. Autoturismul va fi al tău abia după ce instituţia va garanta creditul. Avansul pentru o maşină va fi cuprins între 5 şi 10%, iar perioada maximă de creditare, de şapte ani. Cei care îşi vor cumpăra maşini prin acest program sunt obligaţi să încheie şi asigurarea CASCO, care costă  în jur de 1.232 de lei. Cei cu vârste de peste 35 de ani pot beneficia şi ei de acest program, dar doar dacă plătesc un avans de 10% din valoarea creditului pe care îl solicită şi doar dacă cei mai tineri nu se înghesuie. 

Nu sunt publicate normele de aplicare

Programul ar fi trebuit să demareze la 1 noiembrie, însă, startul a fost ratat. Şi asta pentru că Guvernul a întârziat să publice normele de aplicare, aşa că nici dealerii auto şi nici băncile nu au putut să pornească vânzările. Programul ”Prima maşină” a fost aprobat de guvernanţi la jumătatea lunii trecute. Normele de aplicare, însă, au fost puse în dezbatere abia în ultima zi din octombrie, cu doar câteva ore înainte de data la care programul trebuia să fie funcţional. Asta înseamnă că va mai dura cel puţin zece  zile până când băncile vor putea da credite, sunt de părere specialiştii din piaţă. “Normele de aplicare sunt în curs de elaborare de către colegii de la Ministerul de Finanţe”, ne-au declarat cei de la Ministerul Economiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net