Cum să vorbești cu copilul despre boala cauzată de noul coronavirus. 8 sfaturi care te pot ajuta

Ultima actualizare:

    Discuțiile despre măsurile de protecție trebuie să fie pe înțelesul copiilor
Discuțiile despre măsurile de protecție trebuie să fie pe înțelesul copiilor

Coronavirusul a schimbat modul de viață al românilor. Școlile și grădinițele s-au închis, iar mulți părinți sunt nevoiți să lucreze de acasă. În acest timp, pe toate mediile de informare suntem bombardați cu date, unele copleșitoare, despre Covid-19. Printre cei mai expuși la astfel de informații sunt copiii. Au o mulțime de întrebări la care așteptă răspunsuri pe înțelesul lor. Iată câteva sfaturi despre cum să discuți cu copilul despre boala cauzată de coronavirus.

România se află acum într-o situație neobișnuită pentru această generație. Oamenii sunt supuși unui bombardament de informații despre cum să prevină îmbolnăvirile, despre numărul cazurilor de infectări dar și despre cât de grav este acest virus. Copiii asistă fără să vrea la discuții despre această situație și încep să pună întrebări. Specialiștii spun să fim cu băgare de seamă deoarece copiilor le poate fi greu să înțeleagă ce văd pe internet sau la televizor, sau ce aud de la alte persoane, astfel încât pot fi deosebit de vulnerabili în fața sentimentelor de anxietate, stres și tristețe.

Nu vă fie frică să discutați despre coronavirus. Majoritatea copiilor vor auzi deja despre virus sau vor vedea persoane purtând măști pentru față, așa că părinții nu ar trebui să evite să vorbească despre asta. A nu vorbi despre ceva poate face de fapt copiii să-și facă griji. Privește conversația ca pe o oportunitate de a transmite faptele și a stabili tonul emoțional. „Îți asumi știrile și ești persoana care filtrează știrile către copilul tău”, explică Janine Domingues, doctor, psiholog pentru copii la Child Mind Institute, citat de childmind.org. Scopul tău este să-i ajuți pe copiii tăi să se simtă informați și să obțină informații bazate pe fapte care este probabil mai liniștitoare decât ceea ce aud de la prietenii lor sau despre știri.

Iată câteva sfaturi venite de la UNICEF care te pot ajuta.

1.  Pune întrebări deschise și ascultă

Începe prin a-i îndemna pe copii să vorbească despre această problemă. Află cât de mult știu deja și lasă-i să conducă discuția. Dacă sunt foarte mici și nu au auzit deja despre epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordezi subiectul, dar e o ocazie bună pentru a le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri.

Asigură-te că te afli într-un mediu sigur și permite-i copilului să vorbească liber. Desenele, poveștile și alte activități te pot ajuta să deschideți discuția.

Cel mai important este să nu le minimizezi și să nu le eviți îngrijorările. Arată-le înțelegere pentru ceea ce simt ei și spune-le că este firesc să se simtă speriați de aceste lucruri. Asigură-te că ei înțeleg că ești deschis la discuții de câte ori doresc.

2.  Fii sincer: explică-i adevărul într-un mod accesibil copilului

Copiii au dreptul la informații reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulții au, de asemenea, responsabilitatea de a-i feri de discomfort. Utilizează un limbaj adecvat vârstei, urmărește-le reacțiile și acordați atenție nivelului lor de anxietate.

Dacă nu poți răspunde unei întrebări, nu merge „pe ghicite“. Folosește momentul ca pe o ocazie pentru a căuta răspunsurile împreună. Site-urile organizațiilor internaționale precum UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății sunt surse foarte bune de informații. De asemenea, explică-le faptul că unele informații din mediul online nu sunt adevărate și că este mai bine să avem încredere în experți.

3.  Arată-le cum să se protejeze pe ei înșiși și pe prietenii lor

Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus și de alte boli este de a încuraja, pur și simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversație extrem de serioasă. Cântă împreună un cântecel sau dansează împreună cu copilul, pentru ca procesul de învățare să fie distractiv.

De asemenea, le poți arăta cum să strănute sau să tușească în pliul cotului; explică-le că cel mai bine este să nu vă apropiați prea mult de persoanele care au aceste simptome și cere să vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tușesc sau au dificultăți de respirație.

4. Fă-i să se simtă în siguranță

Când vedem atât de multe imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem simți, uneori, că ne confruntăm cu o criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincția între imaginile de pe ecran și propria lor realitate și pot crede că sunt în pericol iminent. Îi poți ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le oportunități de a se juca și relaxa, atunci când este posibil. Păstrează rutina și programul obișnuite, cât de mult posibil, mai ales înainte de culcare, sau contribuie la crearea de noi rutine într-un mediu nou.

Dacă este un focar în zona voastră, reamintește-le copiilor că este puțin probabil ca ei să contracteze boala, că majoritatea persoanelor care au coronavirus nu se îmbolnăvesc foarte tare și că mulți adulți fac eforturi pentru a menține familia în siguranță.

Dacă cei mici se simt rău, explică-le că trebuie să stea acasă sau, după caz, la spital, deoarece este mai sigur. Spune-i ca știi cât de greu le este însă respectarea regulilor îi va ajuta pe toți să rămână în siguranță.

5. Verifică dacă se confruntă cu stigmatizarea sau contribuie la stigmatizarea altora

Este o problemă la nivel global. Izbucnirea coronavirusului a adus cu sine numeroase incidente de discriminare rasială în întreaga lume. Astfel, este important să vă asigurați că fiul sau fiica ta nu se confruntă cu bullying și nici nu contribuie la bullying.

Explică-le că infecția cu coronavirus nu are nicio legătură cu felul cum arată cineva, de unde provine acea persoană sau ce limbă vorbește. Dacă li s-a vorbit urât sau au fost intimidați la școală, ar trebui să poată spune acest lucru liber unui adult în care au încredere. Bullyingul este întotdeauna un lucru rău și ar trebui să facem, iecare, ce ține de noi pentru a fi amabili și pentru a ne sprijini reciproc.

6. Vorbește-le despre exemplele pozitive

Este important pentru copii să știe că oamenii se ajută reciproc, prin fapte bune și acte de generozitate.Povestește-le despre personalul medical, oamenii de știință, tinerii și alte persoane care fac eforturi pentru a opri răspândirea bolii și pentru a păstra comunitatea în siguranță. Poate fi de mare ajutor să știi că oameni plini de compasiune fac astfel de eforturi.

7. Ai grijă de tine

Dacă reușești să gestionezi situația, îi vei putea ajuta pe copii mai bine. Copiii îți vor observa reacțiile la știri, astfel încât îi ajută să știe că ești calm și ai controlul asupra situației.

Dacă ești neliniștit sau supărat, vorbește cu prietenii sau alte familii din comunitate și fa-ți timp pentru lucrurile care te ajută să te relaxezi.

8. Ai grijă cum închei discuția

Este important să te asiguri că discuția nu le-a produs copiilor disconfort. Pe măsură ce conversația se încheie, înceară să le măsori nivelul de anxietate, urmărindu-le limbajul corpului, tonul vocii și respirația.

Reamintește-le copiilor că pot sta oricând de vorbă cu tine și pe alte teme dificile. Reamintește-le că își pasă, că îi asculți și că vei fi lângă ei ori de câte ori se simt îngrijorați.

Astfel, cea mai bună metodă de a trece peste panica adusă de noua situație creată de coronavirus, este de a comunica. Discuțiile cu copilul despre coronavirus îi ajută să înțeleagă ce este boala provocată de acest virus. Asigurați-vă că transmiteți înformațiile astfel încât ei să le înțeleagă și să le răspândească temerile, nu să îi adânciți în anxietate.

Citește și:

Ce trebuie să știm ca să stăm departe de coronavirus. Ce reguli vitale trebuie să respecți în această perioadă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net