Director de instituție publică, acuzat că pretindea favoruri sexuale de la subordonatele sale
Caz scandalos în Covasna! Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe a fost trimis miercuri în judecată, sub acuzația că a pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate, a comis o agresiune sexuală şi a încercat s-o determine pe una dintre victime să-şi retragă declaraţiile făcute în faţa anchetatorilor.
“S-a reţinut că inculpatul, care ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe, Covasna, în perioada ianuarie 2015 - octombrie 2017, precum şi în cursul lunilor iulie 2018 şi octombrie 2018, a pretins de la trei persoane vătămate şi a pretins şi obţinut de la una dintre acestea favoruri de natură sexuală, victimele aflându-se în poziţii ierarhice inferioare. Inculpatul s-a prevalat în acest scop de autoritatea ce decurgea din funcţia deţinută”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Sursa citată arată că, pe 11 octombrie 2018, bărbatul se afla în biroul său cu una dintre angajate şi că “a exercitat acte de constrângere fizică asupra acesteia şi acte de natură sexuală”, pretinzându-i în repetate rânduri să întreţină relaţii sexuale cu el. De asemenea, pe 14 martie 2018 şi pe 9 noiembrie 2018, bărbatul a încercat s-o determine pe una dintre victime să-şi retragă acuzaţiile.
Surse din zona anchetei dezvăluie că inculpatul se numeşte Tankó Vilmos, arată adevarul.ro. Acesta a condus Direcţia de Asistenţă Comunitară din Sfântu Gheorghe până în primăvara anului trecut, când a fost destituit.