„Dublări reale ale pensiilor din septembrie”. Daniel Baciu vine cu exemple concrete

Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii a declarat vineri că procesul de recalculare a pensiilor presupune şi dublări reale ale acestor venituri. Baciu vine cu exemple concrete și spune că recalcularea pensiilor este „un demers istoric al PNL”.

Exemple concrete de pensii dublate

Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Daniel Baciu afirmă că procesul de recalculare a pensiilor presupune şi dublări reale ale pensiilor, el precizând că legea este una eminamente liberală pentru că încurajează munca şi contributivitatea.

„Aş vrea să ofer şi exemple reale pentru ca românii să înţeleagă şi mai bine ce presupun aceste noi majorări.

Concret, o pensie de 1.494 lei aferentă unui stagiu de cotizare de peste 43 ani, va ajunge la 1 septembrie la valoarea de 2.978 lei.

Asta înseamnă o dublare, respectiv o creştere reală de 1.484 lei (99%).

Mai fac precizarea că PNL a susţinut majorarea în sine a pensiilor recalculate, dar a şi identificat resursa bugetară. Există bani în acest sens, ca să risipim orice formă de îndoială”, a declarat Baciu.

În septembrie, unii pensionari vor primi pensiile dublate

Un alt exemplu oferit de preşedintele Casei Naţionale de Pensii se referă la o pensie de 1.514 lei a unei persoane cu peste 42 de ani stagiu cotizare, peste 17 ani perioadă aferentă punctelor de stabilitate, astfel încât pensia creşte cu 1.457 lei (96%) şi ajunge la 2.971 lei.

De asemenea, o pensie de 1.510 lei va ajunge din septembrie la 2.963 lei (aici vorbim de o creştere de 1.453 lei, adică 96%). 

„Sunt doar câteva exemple care arată majorări substanţiale ale pensiilor românilor”, a spus Baciu, transmite News.ro.

În total, peste 80% dintre pensionari vor beneficia de majorări în urma aplicării acestei legi. 

 „Actuala reformă a sistemului de pensii, începută de Partidul Naţional Liberal în 2021, este, aşadar, un demers istoric”, conchide Baciu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fiicele Regelui Mihai si Principele Radu la parastasul de 6 ani al Regelui Mihai   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale (2) jpeg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
accident bucuresti jpg
Stațiunile din județul Brașov rămân în topul preferințelor românilor FOTO Poiana Brașov
image png
Satul Târsa din Hunedoara  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
454708605 8895222737161099 1234390086311424873 n jpg
Balea Lac scaled 1 logo jpg
monede valoroase depositphotos1 jpg
pensioanr uk jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net