El face tablouri din țigări, șuruburi şi bucăţi de gresie
Orice atinge devine operă de artă. Chiar şi deşeurile pot căpăta valoare în mâinile lui Iulian Emil Moldovan. Artistul de 29 de ani este pasionat de mozaic şi lucrează cu cele mai trăsnite materiale.
Şuruburi şi piuliţe, cioburi din gresia spartă şi chiar...ţigări. Orice îţi trece prin cap poate fi aşezat într-un tablou spectaculos. Totul este să ai un pic de talent, iar Iulian Moldovan are cu carul.
A început în joacă, în urmă cu vreo şapte ani, şi a ajuns acum să câştige bani buni din pasiunea sa. “La început, pictam, abia în studenţie, la Facultatea de Arte, am descoperit mozaicul, care m-a fascinat. Am lucrat portretul lui Decebal, din bucăţele de gresie şi faianţă, iar când l-am terminat a venit cineva şi mi-a oferit 2.000 de euro pe el.
Student fiind, l-am dat. Am crezut că am luat destul, dar mi-am dat seama că preţul real depăşea cu mult 10.000 de euro”, spune tânărul, care în prezent lucrează în cioburi câteva tablouri bisericeşti cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Printre cele mai spectaculoase lucrări ale lui Iulian sunt tablourile “3D” din piuliţe cu şurub, dar şi faţadele în mozaic ale diverselor clădiri care adăpostesc instituţii publice. Cei care trec prin pasajul de la Universitate, din Capitală, pot admira portrete semnate de Iulian realizate integral din…ţigări.
“Sunt lucrate pentru o companie care vrea să promoveze un stil de viaţă sănătos, printr-o campanie anti-fumat. Am făcut un măr, dar şi un portret din peste 150 de pachete de ţigări. Trei zile am lucrat la ele. Practic, din orice se poate face artă: din lemne, din sticlă, din cuie (… ) Inspiraţie să ai!”, ne-a mărturisit Iulian Moldovan.