Iată calendarul analizelor medicale obligatorii!

Ultima actualizare:

Analizele şi investigaţiile medicale făcute la timp îţi pot salva viaţa! Orice problemă de sănătate ai avea, tratamentul corect nu poate fi stabilit fără astfel de investigaţii. Click! îţi prezintă începând de azi, în serial, tot ce trebuie să ştii despre analize. Află azi care este calendarul analizelor obligatorii.

O dată sau de două ori pe an, fiecare dintre noi are nevoie de o evaluare a stării de sănătate.  Există un set standard de analize care trebuie efectuate, indiferent de sex, de vârstă sau de existenţa unor boli asociate.Analize de sângeAcest set  de analize sangvine, care se poate recomanda încă din primii ani de viaţă, conţine hemograma - care poate evidenţia atât o afecţiune acută (infecţii şi inflamaţii) cât şi una cronică (anemie, patologie tumorală), VSH (viteza sangvină), transaminazele, glicemia (nivelul zahărului din sânge), profil lipidic (colesterol total, HDL- colesterol, LDL- colesterol, trigliceride), ureea, creatinina (evaluare renală), ionograma (Na, K, Cl, Ca, Mg), potrivit dr. Aron Ramona, medic specialist medicină internă, la Policlinica Regina Maria. În cazul în care pacientul este o femeie, este nevoie şi de  o evaluare tiroidiană (fT3, fT4, TSH, ATPO).  Femeile care se pregătesc să aibă copii, cele aflate în primul trimestru de sarcină sau care au împlinit 50 de ani trebuie să-şi facă obligatoriu analizele hormonale. De asemenea, ele pot fi efectuate de rutină, o dată la cinci ani, după împlinirea vârstei de 35 de ani.  Control stomatologic, de două ori pe anOrice adult trebuie să facă, anual, sumarul de urină şi urocultura. De asemenea, în cazul femeilor, evaluarea ginecologică şi examenul Babes Papanicolau sunt obligatorii, o dată pe an. În cazul unui bărbat, este necesar să investigheze prostata, în fiecare an, dacă a trecut de vârsta de 40 de ani, prin analiza sângelui pentru antigenul specific al prostatei, PSA. De asemenea, controlul stomatologic trebuie făcut o dată la şase luni, de către toate persoanele care au împlinit 18 ani.Investigaţii imagistice anualeÎn afară de investigaţiile biologice, în cazul adulţilor sunt recomandate şi investigaţii imagistice. Este vorba despre efectuarea unei ecografii abdominale totale, o dată pe an, spune dr. Aron Ramona, medic specialist medicină internă, la Policlinica Regina Maria. De asemenea, între 30 de ani şi până la vârsta de 40 de ani, orice femeie trebuie să îşi verifice starea de sănătate a sânilor, printr-o ecografie mamară. Medicii recomandă efectuarea acestui test medical o dată la doi ani. În schimb, după vârsta de 40 de ani, este bine ca femeile să facă anual o mamografie. În cazul în care ai avut o formă de cancer la sân, alte probleme la acest nivel sau ai în familie astfel de cazuri, medicul îţi poate recomanda să-ţi faci primul test înainte de vârsta de 40 de ani sau să îl repeţi mai des.Trebuie făcute la intrarea în colectivitatePână la vârsta de un an, bebeluşul e urmărit din punct de vedere al greutăţii, auzului, văzului şi al dezvoltării generale. Monitorizarea continuă până la adolescenţă, completată de teste psihologice simple, ce analizează capacitatea de relaţionare cu ceilalţi. Însă copiilor li se fac analize de sânge doar în caz de suspiciuni, la recomandarea medicului pediatru. Înainte de a merge la grădiniţă, însă, e necesară efectuarea culturii exsudatului faringian şi nazal. Alte analize care se cer sunt examenul coproparazitologic şi coprocultura.

Femeile care se pregătesc  să devină mame trebuie  să facă analize hormonale
Femeile care se pregătesc să devină mame trebuie să facă analize hormonale


    Mai multe detalii  în ghidul medical
Mai multe detalii în ghidul medical

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Utilaj puternic jpg
plaja pixabay jpg
Loto. Sursa foto: Impact.ro
lumina sfanta de paste jpeg
masa de paste jpg
euro valuta bani pixabay jpg
Cum să îți petreci timpul liber pe internet jpg
oua valcea1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net