Iată cel mai spectaculos nod rutier din România!
Lotul 4 al autostrăzii A10 (care va lega oraşele Turda şi Sebeş) ar putea fi gata mai devreme, în luna noiembrie. Nodul rutier de la Turda, ce va face legătura între autostrăzile A10, A3 şi Drumul Naţional 1, este considerat cel mai complex din România.
Nodul de la Turda este prevăzut cu şase bretele. Cele care fac legătura între A10 şi A3 vor avea câte două benzi, iar cele care leagă A10 de DN1 - câte o bandă. Nodul rutier este parte componentă a lotului 4 din autostrada lungă de 70 km. Lucrările pe lotul 4 al autostrăzii au ajuns la peste 70%, iar termenul asumat de constructor, decembrie 2017, ar putea fi devansat cu cel puţin o lună. Pe lotul 4, constructor este compania austriacă Porr, scrie adevarul.ro.
Un obstacol ce a stat în calea constructorului pe ultimii 16 kilometri din A10 l-a reprezentat mutarea a şapte stâlpi de înaltă tensiune aflaţi chiar pe traseul lotului, un demers greoi, care a dus la întârzieri de mai bine de un an. Pe traseul tronsonului se află 30 de poduri (printre care un viaduct lung de 240 de metri la kilometrul 66+030), 30 de podeţe metalice şi un nod rutier important la Turda. Astfel, până la sfârşitul anului 2017, este posibilă deschiderea circulaţiei pe loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş - Turda, între Aiud şi Turda.