Incredibil! Cine stă în spatele înșelăciunii prin metoda ”Accidentul”

Ultima actualizare:

    Opt pușcăriași coordonau activitatea infracțională din penitenciar
Opt pușcăriași coordonau activitatea infracțională din penitenciar

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud efectuează, la această oră, mai multe percheziţii domiciliare în Capitală, dar și în judeţele Ilfov şi Vâlcea, precum şi în Penitenciarul Colibași. Se urmărește destructurarea unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni prin metoda ”Accidentul”.

Vorbim despre 13 percheziții, în vizorul oamenilor legii fiind persoane bănuite de înşelăciune prin metoda ”Accidentul”, care ar fi păgubit credulii cu peste 40.000 de lei.

Potrivit Poliției Române, 17 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 51 de ani, sunt bănuite că în perioada august 2015-octombrie 2015 ar fi indus în eroare, 7 persoane, din judeţele Bistriţa-Năsăud, Dolj şi Mehedinţi.

Acestea s-au prezentat ca fiind poliţişti, avocaţi sau medici și le-au cerut oamenilor bani, pentru soluționarea unor cazuri în care ar fi fost implicate rudele acestora.

Gruparea era bine coordonată de după gratii.

Opt pușcăriași fac parte din rețea și vor fi transferați din Penitenciarul Colibași în Centrul de Arest şi Reţinere Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru a fi ținuți sub observație.  

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul reprezentanţilor Administrației Naționale a Penitenciarelor și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Zona Moeciu Foto Lucian Ignat jpg
cai maltratati la un targ din satu mare foto kola kariola png
Canicula caldura vara FOTO Shutterstock jpg
porumb istock jpg
bucuresti piata unirii foto pixabay jpg
piscina istock jpg
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
WhatsApp Image 2026 06 28 at 13 39 33 jpeg
image
image