Incubatoarele bebeluşilor, în tractorul gunoierilor

Ultima actualizare:

    Angajaţii de la Salubritate  au descărcat incubatoarele  din remorcă
Angajaţii de la Salubritate au descărcat incubatoarele din remorcă

Noaptea minţii! Conducerea Spitalului Municipal din Fălticeni a decis ca incubatoarele destinate bebeluşilor născuţi prematur să fie transportate în remorca tractoarelor de la Salubritate! În pregătirile febrile pentru inaugurarea noii maternităţi, la care şi-a anunţat participarea şi Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, nu s-a mai ţinut cont de reguli elementare de igienă.

“Vine ministrul, haideţi, repede, totul trebuie să fie gata!”. Aşa a sunat, probabil, îndemnul conducerii de la Spitalul Municipal din Fălticeni, dornică să fie apreciată de ditamai ministrul care va veni mâine de la Bucureşti, pentru inaugurarea noii maternităţi.


    La noul sediu au fost aduse  şi alte aparate medicale
La noul sediu au fost aduse şi alte aparate medicale

În criză de timp, incubatoarele pentru nou-născuţii prematur au fost mutate de la vechea maternitate cu tractoarele Serviciului de Salubritate. Vlad Murariu, managerul unităţii spitaliceşti, a explicat că remorca a fost în prealabil dezinfectată, scrie adevarul.ro.„Am mutat nişte aparatură de la vechea maternitate la cea nouă.


    Noua maternitate va funcţiona într-o  clădire care aparţine unui liceu
Noua maternitate va funcţiona într-o clădire care aparţine unui liceu

Întrucât n-am găsit nici o maşină, am solicitat ajutor la Primărie şi am primit acel tractor. Vreau să subliniez că remorca a fost spălată şi dezinfectată”, a încercat Murariu să se justifice. Cătălin Coman, primarul oraşului, a menţionat că i s-a solicitat un mijloc de transport pentru mutarea mobilierului, iar tractorul respectiv, cu care angajaţii de la Salubritate cară mobilier stradal şi echipamente necesare la curăţenia oraşului, a fost mijlocul de transport perfect pentru a muta incubatoarele pentru nou – născuţi. Mai mult, personalul medical nu s-a obosit nici măcar să ambaleze corespunzător aparatura medicală, pentru a scădea astfel riscul de contaminare, şi nici n-a considerat necesar să supravegheze transportul.Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava s-a autosesizat în legătură cu această situaţie şi a deschis o anchetă. Trei reprezentanţi de la DSP Suceava s-au deplasat la Maternitatea Fălticeni, unde au încheiat un proces verbal. După ce toată aparatura va fi montată, cei de la DSP vor reveni la Fălticeni pentru a recolta probe de pe suprafeţe şi de pe aparatura medicală. În cazul în care rezultatele analizelor de laborator vor fi neconforme, Maternitatea Fălticeni nu va primi undă verde pentru a-şi începe activitatea în “casă” nouă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net