"Îngerul orfanilor", răpus de coronavirus
Suflet nobil! Mathias Muller, un fost bancher la “Deutsche Bank”, a înfiinţat, la Petreşti (Alba), Casa Onisim, cel mai mare proiect din Transilvania dedicat copiilor orfani. În vârstă de 53 de ani, el a murit în Germania, unde mergea de două ori pe lună ca să se trateze pentru o altă boală. Infecţia cu COVID-19 i-a agravat suferinţa, iar germanul a murit.
S-a stabilit în România şi a înfiinţat o organizaţie de protecţie socială pentru orfani şi pentru micuţi proveniţi din familii foarte sărace: Casa Onisim din Petreşti, lângă Sebeş. Acolo are sediul şi Asociaţia „Casa Creştină pentru Copii Săraci“, prin intermediul căreia li se asigură copiilor tot ceea ce au nevoie. Germanul Mathias Muller, omul care a demarat toate aceste iniţiative pentru copiii din România, a decedat ieri, din cauza infectării cu noul coronavirus. Neamţul ar fi luat virusul, cel mai probabil, din cadrul Casei Onisim. DSP Alba a declarat închis focarul de coronavirus de la centrul pentru orfani, fiind testate pozitiv cinci persoane.
În prezent, în Casa Onisim sunt adăpostiţi aproximativ 70 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani. Ei locuiesc la internat în timpul şcolii, dar îşi petrec vacanţele, dacă e posibil, la familiile şi la rudele lor. Copiii sunt îndrumaţi 24 de ore din 24, în grupe mici, de către angajaţi români şi germani. Puştii primesc o pregătire şcolară şi, după posibilităţi, o pregătire profesională. Mulţi învaţă limba germană şi obţin un avantaj major din punct de vedere profesional.
Şi-a adus familia la Petreşti
Matthias Müller a ajuns la Petreşti în 1999, într-o misiune de voluntariat. A lăsat meseria bănoasă de bancher la “Deutsche Bank” şi a venit, împreună cu soţia şi cu cei cinci copii, în România, pentru a se dedica micuţilor năpăstuiţi. Biroul lui din centrul de la Petreşti este plin cu poze ale orfanilor, în diferite perioade din viaţă. „Mi-a plăcut la Deutsche Bank, dar am simţit că nu sunt împlinit”, mărturisea el pentru adevarul.ro. În afară de centrul pentru orfani, el a pus umărul şi la înfiinţarea unui Liceu German la Sebeş.