Intri pe interzis? «Big Brother» te vede!

Ultima actualizare:

Gata cu şofatul pe interzis în mijlocul Capitalei! Din primăvară, de când pe Bd. Dacia a fost introdus sens unic, dinspre Piaţa Romană înspre Calea Moşilor, circulaţia s-a transformat într-un calvar pentru şoferii care au treabă în zonă.

Pentru că nu vor să piardă minute bune în trafic pe sensul de întoarcere, adică pe Bd. Eminescu, conducătorii auto nu ţin cont de indicatoarele rutiere şi o taie pe interzis chiar pe Dacia. De acum înainte nu le mai merge: edilii au montat trei camere de monitorizare a traficului.

„Camerele au fost montate în cadrul Sistemului de Management al Traficului. Ne gândim şi la schimbarea legislaţiei pentru a putea fi amendat proprietarul şi nu şoferul. Acum trebuie prins în flagrant de către poliţist. În străinătate amenda îi vine acasă prin poştă. Sperăm să-i disciplinăm", ne-a precizat Mădălin Dumitru, director Direcţia de Infrastructură din Primăria Capitalei. Camerele, în total cinci (trei pe Dacia şi două pe Eminescu), mai spune Dumitru, îi mai ajută pe poliţişti să stabilească vinovatul în cazul accidentelor auto.

«E o mare prostie!»

Cornel Dumitru, 36 de ani: „E o mare prostie! Să ne facă întâi drumuri mai largi, să fluidizeze mai mult traficul, să avem parcări şi apoi să fie ei cu ochii pe noi."

Andrei Stancu, 26 de ani: „De ce să fac eu 15-20 de minute blocat, bară la bară pe Eminescu, când pe Dacia ajung unde am nevoie în doar câteva minute?"



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Alexandru Arsinel FOTO Mediafax
image png
bulletrain743 travel 1767532 jpg
Sosete albe  jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
image png
man using mobile phone while driving jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
image
image