Klaus Iohannis îl primeşte luni pe ambasadorul SUA
Președintele Klaus Iohannis îl primeşte, luni, la Palatul Cotroceni, pe Hans Klemm, ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii în România, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, potrivit Mediafax.
Administraţia Prezidenţială a anunțat că primirea de către şeful statului a lui Hans Klemm este programată pentru ora 18.00.
Hans G. Klemm a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, miercuri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat, în prezența secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.
Hans G. Klemm a precizat că, în calitate de ambasador, se va concentra asupra dezvoltării relațiilor economice româno-americane. Totodată, s-a referit la combaterea corupției din România, precizând că oferirea de asistență în acest domeniu va fi una dintre prioritățile mandatului său.
Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a nominalizat, pe 24 martie, pe Hans G. Klemm pentru postul de ambasador în România, el fiind confirmat în funcţie prin votul Senatului american din 5 august.
Hans G. Klemm, diplomat de carieră, a fost consilier al subsecretarului pentru Management, la Departamentul de Stat. Anterior, în perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al Departamentului de Stat, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).
Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010 şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006, el a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea carierei, în Biroul pentru Resurse Umane.
Între 2000 şi 2001, Klemm a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri europene şi eurasiatice.
Klemm a ocupat şi poziţii în Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Trinidad Tobago, în cadrul Departamentului de Stat.
Este absolvent al Universtăţii Indiana şi are o diplomă de master la Universitatea Stanford.
Precedentul ambasador american în România a fost Mark Gitenstein, care şi-a încheiat mandatul pe 14 decembrie 2012.