Măsurile anunțate de Raluca Turcan: majorarea stimulentului pentru mame și creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani

Ultima actualizare:

    Mamele care revin la serviciu mai devreme vor primi câte 1.500 de lei în fiecare lună
Mamele care revin la serviciu mai devreme vor primi câte 1.500 de lei în fiecare lună

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat joi, 11 martie, măsurile pe care le vrea adoptate. Printre acestea, majorarea stimulentului de inserție pentru mamele care revin mai devreme la serviciu și creștrea vârstei de pensionare opțională la 70 de ani.

Cele două propuneri sunt la faza de proiecte și vor fi urcate pe site-ul Ministerului Muncii pentru dezbatere publică. Unul dintre ele este o ordonanţă de urgenţă și prevede majorarea stimulentului de reinserţie pentru părinţii care se întorc la muncă înainte ca bebelușul să împlinească 6 luni, de la 650 lei la 1.500 lei.

Stimulentul pentru mame se majorează de la 650 de lei la 1.500 de lei

„Unul dintre obiectivele importante ale Ministerului Muncii este să creştem gradul de ocupare, în condiţiile în care multe domenii de activitate au avut de suferit pe perioada pandemiei. Ne-am propus să elaborăm o serie de măsuri active care să sprijine deopotrivă şi angajaţii şi angajatorii. Printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă modificăm cadrul legal pentru concediul şi indemnizaţia lunară de creştere a copiilor. În sensul în care creştem stimulentul de reinserţie, pentru ca părintele care se întoarce la muncă, după împlinirea vârstei de 6 luni a copilului, să primească 1.500 de lei, faţă de 650 de lei este acum. Aşa, poate apela la servicii profesionale de îngrijire a copilului”, a anunțat Raluca Turcan.

Stimulentul se dă acum cu 60 de zile înainte ca cel mic să împlinească 2 ani

În prezent, condiția pentru a primi stimulentul este ca mama sau tatăl să revină la serviciu cu cel puțin 60 de zile înainte ca micuțul să împlinească 2 ani. Valoarea medie a indemnizației de creștere a copilului aflată în plată acum este de 2.314 lei.

”Prin acest proiect de OUG modificăm cadrul legal pentru concediul și indemnizația lunară, în sensul în care creștem stimulul de reinserție pentru parintele care se întoarce la muncă înainte de 6 luni, acesta fiind în concediul de creștere a copilului”, a spus ministrul Muncii. ”Până acum, foarte foarte puțini părinți au optat să revină la muncă mai repede. Noi mizăm ca prin această măsură, cel puțin un sfert dintre părinți să revină mai repede la muncă”, a spus Raluca Turcan.

Crește opțional vârsta de pensionare la 70 de ani

În plus, ministrul Muncii a precizat faptul că mai există un proiect de activ normativ care va fi pus în transparenţă decizională. Și anume: creșterea vârstei de pensionare opțional până la 70 de ani. Asta înseamnă că cei care doresc să rămână în câmpul muncii o vor putea face și după împlinirea vârstei standard de pensionare, cu condiția să cumuleze pensia cu salariul. Bărbații se pensionează la 65 de ani, iar femeile ies din activitate luna aceasta, potrivit legii, la 61 de ani și 6 luni, cu un stagiu complet de cotizare de 31 de ani și 6 luni.

"Dacă o persoană a optat pentru continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani, însă din motive obiective sau subiective doreşte să revină asupra acestei decizii şi să se întoarcă la pensie, poate să facă lucrul acesta oricând între perioada în care a împlinit vârsta legală de pensionare şi vârsta de 70 de ani. Persoana care continuă activitatea poate să solicite şi recalcularea pensiei în sistemul public, avantajul costând evident în majorarea punctelor anuale şi obţinerea unei pensii în sistemul public calculată proporţional cu perioada lucrată. De asemenea, persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare şi doresc să se reangajeze şi să lucreze până la 70 de ani pot să facă lucrul acesta", se arată în comunicatul remis de Ministerul Muncii.

Citește și: 

Avertisment: ”Interzicerea cumulului pensie-salariu va lăsa țara fără medici și profesori”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net